Tragismul destinului in viziunea unui poet român -EXODUL

26 DECEMBRIE 2008
Exodul-1943
Exodul-1943

"Voi n-ati fost za mis liti pe drumuri,
co piii vostri n-au fost luati
si ine cati intr-un canal,
pi soi cu ochi lipiti si orbi,
n-ati ratacit din tr-un oras in altul,
nu v-a pan dit po litia pe strazi,
voi n-ati va zut in zori de zi masacre,
n-ati fost varati in trenuri pentru boi,
n-ati cunoscut sfa sie torul ho hot
al injosirii, nici n-ati is pa sit
o crima niciodata fap tuita,
cri ma de-a fi, de-a res pira,
schimband
ata tea nume si atatea chipuri
pentru-a sca pa de numele rostit
cu ne sfarsita scar ba si de chipul
scuipat de-ntrea ga lume.
Va veni,
stiu bine, va veni o zi in care
acest poem il veti avea sub ochi.
Ce v-ar putea solicita? Ni mic.
Priviti-l si luati seama!
E un stri gat!
Atata tot. Putea-voi sa-l sfar sesc?
Dar cand sub talpa veti strivi, voi, smocul
de iarba si urzici, veti sti, atunci,
c-am fost si eu, candva, un om, un om,
un om al unei epoci dis pa rute,
de mult uitata, poate, pentru voi,
veti sti atunci ca inocent am fost,
si ca, la fel ca voi, aveam si eu
obrazul incrustat de bucurie,
de mi la si de furie, un chip
de om la fel ca voi - si-atat!"

Exodul , de Benjamin Wechsler-Fundoianu un moldovean si om de geniu ucis de nayisti la Auschitz pentru vina de a fi evreu.

ămăntul făgăduinţei
Pămăntul făgăduinţei

de Ilarion Tiu
Fără a avea o climă "prietenoasă" sau resurse naturale, teritoriul Israelului de astăzi a fost mereu un pămănt de dispută, fie din considerente religioase, fie "geostrategice".

Ierusalim Centru religios mondial


Fără a avea o climă "prietenoasă" sau resurse naturale, teritoriul Israelului de astăzi a fost mereu un pămănt de dispută, fie din considerente religioase, fie "geostrategice".


Situat in Orientul Mijlociu, intre Marea Mediterană şi răul Iordan, pămăntul israelian a fost leagănul civilizaţiilor timpurii ale lumii. In antichitate, acest teritoriu era o "zonă-tampon" intre egipteni şi mesopotamieni, fiind tăiat de drumuri comerciale care i-au facilitat dezvoltarea.

In jurul anului 1000 i.Hr., sub regii Saul, David şi Solomon s-a format Regatul Unit al evreilor. Acesta a fost de scurtă durată, impărţindu-se in jurul anului 930 i.Hr. in Regatul lui Israel (situat in nord) şi Regatul lui Iuda (situat in sud). La jumătatea mileniului I precreştin, cele două regate au fost cucerite de asirieni şi de babilonieni. In anul 332 i.Hr., Alexandru cel Mare a alipit la Grecia teritoriul căruia i se spunea Palestina (după numele dat de populaţia filisteană regiunii). Administraţia grecilor a fost inlocuită in anul 63 i.Hr. cu cea romană, care a ţinut pănă in anul 324 al epocii creştine.



NAŞTEREA LUI HRISTOS. In această perioadă au loc cele mai importante evenimente din istoria iudaismului, dar şi creştinismului: domnia săngeroasă a lui Irod cel Mare, naşterea lui Hristors, distrugerea Ierusalimului şi a Templului evreiesc (in anul 70). In timpul stăpănirii romane, evreii au incercat să se elibereze de "dominaţia" legiunilor latine, pornind o revoltă in anul 132, sub conducerea lui Bar Kokhva. După trei ani insă, romanii au recucerit Palestina, ulterior prigonindu-i pe evrei, care au plecat intr-un exil de aproape două milenii.


După stăpănirea romană a urmat cea bizantină, incepănd cu 324. Teritoriul Palestinei a devenit simbolul creştinismului, prin interesul arătat de impăraţii de la Constantinopol pentru aceste locuri. In 614, perşii au cucerit teritoriul, iar după alţi 16 ani incepe stăpănirea arabo-musulmană a Ţării Sfinte, care va dura pănă in 1918.
După aceasta, a venit răndul britanicilor să administreze Palestina, cu mandat de la Societatea Naţiunilor, care a durat pănă in 1948. In acel an a apărut statul Israel.


"Leagănul" biblic al civilizaţiei evreieşti
Pămăntul Israelului de astăzi este "loc sfănt" pentru toate cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul şi islamismul. Conform Vechiului Testament, in acest spaţiu s-au aşezat primele seminţii ale poporului evreu, urmaşe ale lui Avram. In Ierusalim, Regele Solomon a construit Templul pe colina Moria, situată in partea estică a oraşului. Acesta a fost distrus de invazia babiloniană din 586 i.Hr. Regele Irod l-a refăcut, mult mai inalt şi mai intins decăt primul edificiu.Insă in anul 70 d.Hr., Ierusalimul şi Templul său au fost distruse a doua oară, in timpul administraţiei romane. Nu au mai fost reconstruite, deoarece in secolul al II-lea evreii au fost nevoiţi să plece in exil, abia in 1948 refondăndu-şi statul.



"Locurile sfinte"
Israelul este "loc sfănt" şi pentru religia creştină, deoarece aici S-a născut, a trăit, a murit şi S-a Inălţat la Ceruri Măntuitorul Iisus Hristos. Nazaretul, Bethleemul, Ierihonul sau Ierusalimul sunt centre importante ale creştinismului incă din primele secole din era nouă. Bazele cultului "locurilor sfinte" au fost puse de impărăteasa Elena (mama lui Constantin cel Mare), care in anul 326 a făcut un pelerinaj la Ierusalim. In perioada bizantină, in Ţara Sfăntă s-au inălţat numeroase biserici şi mănăstiri - practic nici un eveniment biblic nu a rămas nereprezentat topografic.


Stăpănirea arabo-musulmană asupra Palestinei a respectat "locurile sfinte" ale creştinilor, care au putut să-şi menţină bisericile, mănăstirile şi călugării. A existat insă şi o permanentă concurenţă intercreştină intre ortodocşi şi catolici pentru proprietatea asupra edificiilor simbolice ale religiei lui Iisus. Patriarhia greco-ortodoxă a Ierusalimului a "căştigat" această "competiţie", administrănd astăzi majoritatea bisericilor de la "locurile sfinte".



"Minunea lui Mahomed"
Conform tradiţiei, Ierusalimul este un centru religios islamic la fel de important ca Mecca şi Medina. Aceasta, deoarece profetul Mahomed ar fi venit in Ierusalim călare, s-ar fi urcat la cer, coborănd după puţin timp. Este marea şi singura minune a lui Mahomed, drept pentru care Ierusalimul a devenit "oraş sfănt" şi pentru musulmani. In 643, la 60 de ani de la cucerirea arabă, in Ierusalim a fost construită Moscheea lui Omar pe ruinele fostului Templu evreiesc. In centrul acestui edificiu se află o stăncă uriaşă, de unde se spune că s-ar fi inălţat la ceruri profetul. Această stăncă este simbolică şi pentru tradiţia iudeo-creştină, ca loc al jertfei lui Avram. In anul 710, arabii au mai construit un edificiu in partea nordică a fostului templu evreiesc, marea moschee El-Aqsa. In timpul stăpănirii catolicilor asupra Ierusalimului, cănd moscheile au fost transformate in edificii creştine, insă "eliberatorul" arab al Ierusalimului, Saladin, le-a redat destinaţia iniţială de cult in 1118.



Cetatea Ierusalimului adăposteşte astăzi "locuri sfinte" pentru evrei, creştini şi musulmani. Comercianţii arabi intreţin afaceri infloritoare cu obiecte de cult creştine, pe care le găseşti la tot pasul. Pe de altă parte, intre evrei şi musulmani există un adevărat conflict pe tema Templului iudaic, deoarece arabii ii acuză pe israelieni că doresc refacerea acestuia pe locul moscheilor construite in secolele VII-VIII.

Cadrul geografic
Cadrul geografic - este reprezentat de extremitatea sud-vestica a "semilunei fertile", cunoscuta in general sub numele de Palestina. Termenul apare deja la Herodot si a fost folosit de romani pentru a desemna provincia creata de ei aici in 135 p.Chr. , dupa rascoala lui Bar Kohba. Numele vine insa de la filistinii asezati pe coasta in sec. XII a.Chr., dupa ce au fost respinsi de egipteni si a desemnat multa vreme doar teritoriul restrans, locuit de acestia. In Biblie tinutul unde s-au asezat evreii la sfarsitul mileniului II. a.Chr. este numit Canaan. Granitele sale nu au fost niciodata clare. Spre nord sunt m-tii Libanului, spre est si sud semidesertul, iar la vest marea. In Biblie se foloseste expresia "de la Dan la Beer Seba" pentru a se delimita spre nord si sud teritoriul locuit de triburile de evrei, circa 240 de km. Axul acestui teritoriu l-a constituit valea Iordanului, cu aspect de canion si care prezinta zone de campie doar langa Marea Galileei (Lacul Tiberiadei) si Marea Moarta. Primul se gaseste la 200 m sub nivelul Marii Mediterane, iar cea de a doua la 400 m sub acelasi nivel, fiind cea mai joasa portiune de uscat de pe Terra. De o parte si de alta a Iordanului se gaseste un relief muntos, foarte fragmentat si deosebit de variat. Astfel se nasc diferente considerabile la mici distante. Spre exemplu Ierusalimul este asezat la o inaltime de 750 m deasupra nivelului marii, pe cand Ierihonul, la numai 37 km de el, se gaseste la 250 m sub nivelul marii. In zona centrala se gaseste muntele Carmel, iar dincolo de el pe coasta erau asezati filistinii la sud si fenicienii la nord.
In general sunt aici doua anotimpuri, cel ploios, din octombrie pana in aprilie si cel secetos, cand bate vantul fierbinte dinspre desertul aflat la rasarit. Amenintarea secetei a fost mereu o problema, dupa cum o arata episodul cu proorocul Ilie(1 Regi, cap.18) , dar in multe zone se putea spune ca "curgea laptele si mierea". Desigur, trebuie tinut cont de faptul ca in antichitate toata aceasta parte a "semilunei fertile" era mai propice vietii umane decat astazi. Desi climatul a devenit tot mai arid in ultimele doua milenii I. Chr., marea catastrofa s-a produs abia prin sec. VII-VIII p.Chr., cand bune parti din Irakul si Syria de astazi s-au transformat in deserturi. In sudul Palestinei desertul Negew de astazi gazduia pe vremea lui Iosua nu mai putin de 17 orase. Sapaturile arheologice de la Awdat au confirmat de altfel abandonarea acestei regiuni in sec. VII p. Chr.

Sursa: Al. Diaconescu

istoria Israelului incepe cu Avraam
Dupa traditia biblica istoria Israelului incepe cu Avraam, care la indemnul Domnului , paraseste orasul mesopotamian Ur, pentru a se stabili in final de cealalta parte a desertului Negew , in "Tara Fagaduita". Intamplarile anterioare din Cartea Genezei ( Adam si Eva, Cain si Abel, Noe si Potopul, Turnul lui Babel si amestecul limbilor),tin de mitologie si ele intereseaza istoria gandirii religioase ebraice, nu pe cea politica. Conform V.T. istoria politica a evreilor se imparte in mai multe perioade: Epoca Patriarhilor (inceputa de la Avraam si continuata de urmasii sai, Isaac, Iacob si Iosif) , cea a Judecatorilor(care incepe cu exodul din Egipt, pe la 1200 a.Chr.), apoi cea a Regilor(inceputa pe la 1020 a.Chr. cu Saul, ,urmat de David si SOlomon) si care are doua subperioade, regatul unitar si monarhia dezbinata o data cu 932 a. Chr., cand se separa regatele lui Iuda si Israel(si cand se remarca primii profeti, Iosua, Isaia, Eremia). Samaria, capitala Israelului e cucerita de assirieni in 722 a.Chr. , iar Ierusalimul, capitala Iudeei, e cucerit de neobabilonieni in 586 a. Chr.. Urmeaza perioada exilului in Babilon, dominata de personalitatea profetului Ezechil, apoi reintoarcerea in patrie si reconstruirea Templului, dupa 537 a.Chr., apoi rascoala Maccabeilor impotriva dominatiei seleucide(167-144 a. Chr.) si refacerea statului(cu un caracter tot mai teocratic), pentru ca in 62 a.Chr. Pompei cel Mare sa cucereasca Ierusalimul,instaurand dominatia romana. Cucerirea din nou a Ierusalimului si distrugerea Templului de catre Titus in 70 p.Chr., a marcat transformarea completa in provincie romana, dupa care- in urma rascoalei lui Bar Kohba- in 135 p.Chr. pe locul Templului este construit un capitoliu pentru Jupiter si evreilor li se interzice sa mai locuiasca in Ierusalim, orasul devenind Aelia Capitolina si fiind populat cu greci. Astfel incepe lungul exil al evreilor.

Sursa: Al. Diaconescu

De la Avraam la rascoala lui Bar Kohba
Evreii sunt un popor care au nascut o civilizatie unica , ce a lasat urme adanci in istoria gandirii religioase si morale. Initial un popor seminomad, poporul evreu a opus o rezistenta neobisnuita marii civilizatii integratoare a lumii antice, cea greco-romana , contribuind in cele din urma la sinteza helleno-crestina , care sta la bazele civilizatiei europene de astazi.
Astfel, gandirea religioasa ebraica ,ilustrata in Vechiul Testament, s-a dezvoltat apoi in crestinism (Noul Testament).
Prima chestiune care trebuie lamurita este noutatea adusa de Vechiul Testament in ceea ce priveste gandirea religioasa.Exista o legatura cu civilizatia egipteana , prin reforma lui Echnaton s-a impus , cu aproape 5 secole inainte de Moise , o prima forma de monoteism si psalmul 104 din Biblie nu este decat o traducere a imnului compus de faraonul eretic pentru proslavirea lui Aton, discul solar, ridicat de el la rangul de zeu suprem.Prin urmare exista o legatura directa intre reforma religioasa egipteana si monoteismul iudaic., care face ca doctrina mosaica sa nu ne apara astazi ca strict originala. Chiar si dimensiunea morala , caracteristica textului biblic, este precedata de pasajele cu valente etice din Cartea Mortilor.
IN V.T. descoperim -in locul traditionalului "prezent etern" al sarbatorilor religioase- un timp istoric, care se scurge inexorabil din viitor inspre trecut. .evenimentele deobandesc astfel unicitate, ele nu mai sunt nici exemplare si nici repetabile, ca in mit, ci devin "fapte istorice" . Prin efortul profetilor aceste intamplari au fost interpretate ca reprezentand vointa lui Dumnezeu, care fie il pedepseste , fie ca-l rasplateste pe "poporul ales". In aceasta viziune istoria devine campul de manifestare al vointei divine, o permanenta epifanie a lui Dumnezeu. Ideea a fost preluata si amplificata de istoriografia crestina.

Sursa: AL. Diaconescu

si 4 comentarii:
GERULA
Dezbinarea statului evreu unit şi primii ani ai Iudei

Regatul Unit al Israelului şi Iudei a fost format în jurul anului 1047 î.Hr., când poporul evreu a ales un rege în locul unui judecător.
La moartea regelui Solomon, fiul lui David, cele zece triburi din nord s-au revoltat împotriva lui Roboam, urmaşul lui Solomon, datorită taxelor foarte mai puse pe popor. Doar triburile lui Iuda şi Beniamin au rămas loiale casei lui David, în timp ce triburile din nord au pus rege pe Ieroboam, fiul lui Nabat, un fost funcţionar de la curtea lui Solomon (III Regi 12:1-20). Cele două regate s-au luptat între ele aproape 62 / 65 de ani.
Mai târziu, în timpul regelui Asa, se spune că şi triburile lui Efraim, Manase şi Simeon au trecut de partea Regatului Iuda (II Cronici 15:9). Sub regele Ioram, Iuda a făut pace cu Israel, unde pe atunci domnea Omri, cele două regate plecând împreună la război împotriva sirienilor, arameilor sau moabiţilor. Însă Iuda a pierdut Edomul şi oraşul Libna, iar Israelul Moabul şi Ammonul. Alianţa dintre Iuda şi Israel a căzut când casa lui Omri a fost dată jos de la putere de către Iehu, dar cele două regate au păstrat o anumită distanţă, nefiind nici duşmane nici aliate.
[modifică]De la Ioaş la Amon
Iehu, când a devenit rege al Israelului, l-a ucis pe Ohozia al Iudei, pe motiv că se trăgea din Omri după mamă şi putea emite pretenţii şi la tronul din Samaria. Mama lui Ohozia, Atalia, când a auzit vestea morţii fiului ei, împreună cu un mic grup de credincioşi şi-a ucis nepoţii ş s-a declarat regină. Doar Ioaş, un fiu al lui Ohozia, a fost scăpat de la moarte şi când a ajuns mare a detronat-o şi ucis-o pe bunica sa Atalia cu ajutorul preoţimii ş s-a declarat rege.
În timpul lui Amasia, Ierusalimul a fost prădat şi distrus de către regele Ioaş al Israelului, dar a fost reconstruit în anii următori. Regele Ahaz a pierdut zona de nord a regatului în favoarea Siriei, dar a recâtişat-o cu ajutorul asirienilor, cărora le-a devenit vasal. Sub Iezechia, Iuda ş-a recâştigat pentru scurt timp independenţa, învingându-l pe regele Sennacherib.
Iosia, strănepotul lui Iezechia, a făcut o sere de reforme religioase şi politice. În timpul lui fost descoperită "Cartea legii", probabil Deuteronomul lui Moise. După moartea sa, Iuda a devenit dependent de Egipt şi mai apoi Babilon.
[modifică]Ultimii ani şi exilul babilonean
Urmaşul lui Iosia, Ioahaz, a fost detronat de către egipteni, care l-au pus rege pe Ioachim, care le era vasal. La scurt timp după bătălia de la Carchemiş, Ioachim a fost detronat de Nabucodonosor al Babilonului, care după ce l-a pus pe Iehonia, fiul lui Ioachim, şi l-a detronat după trei luni, l-a pus rege pe Sedechia, fratele lui Ioachim, care s-a revoltat împotriva Babilonului.
Nabucodonosor a venit şi a împresurat Ierusalimul, cucerindu-l pe 9 aprilie 586 î.Hr.. Templul lui Solomon a fost distrus, aurul şi bogăţiile regelui furate, iar demnitarii, regele şi mare parte din popor deportat în Babilon.
Poporul care a rămas în Iuda a pus căpetenie pe Gheladia, fiul lui Ahican, fiul lui Şafan. Însă demnitarii rămaşi în Iuda l-au ucis pe acesta, pe motiv că era supus babilonienilor. Poporul rămas în Iuda s-a dus atunci în Egipt, de frica babilonienilor.
Evreii deportaţi în Babilon au suferit mult pe vremea lui Nabucodonosor, un exemplu fiind viaţa proroocului Daniel. Însă regele babilonean Evil-Merodac (Amel-Marduk), în anul 561, l-a readus pe Ioachim la un statut de prinţ, dar nu a refăcut Regatul Iudei.
Evreii au fost scăpaţi din robia babilonienilor de către Cyrus al II-lea cel Mare al Persiei, care a cucerit Babilonul şi fostele teritorii dependente de Babilon.
Cultură

Cultura Iudei a fost strâns legată de cea a Israelului. Iudeii au fost însă influenţaţi de către popoarele care i-au cucerit s-au care au fost la graniţă.
Religia a fost una schimbătoare, în principal Iahve/Savaot, adică Dumnezeul unic. Dar au existat şi alte culte străine, precum Baal şi Astarte de la fenicieni sau Dagon de la filisteni. Aceste culturi au fost oficializate doar în perioade scurte de timp, de către unii regi, care au fost ucişi de poporul care credea în Iahve (Dumnezeu).
Oameni importanţi
David; fiul lui Iesei, rege al Israelului şi Iudei între 1005 î.Hr. - 971 î.Hr.. Din el s-a născut toată familia domnitoare a Iudei, precum şi Iosif, soţul Mariei.
Solomon; fiul lui David, ultimul rege al regatului unit al Israelului şi Iudei (971 î.Hr. - 931 î.Hr.).
Iehoiada; mare preot în timpul lui Ioaş, pe care l-a ajutat să ajungă la tron.
Asa; Iezechia, Iosia şi Ioachim, regii cei mai importanţi din Iuda, care au apărat regatul ş au instituit o serie de reforme politice şi religioase.
Hilchia; arhiereu în timpul lui Iosia. El a descoperit "cartea legii".
Gheladia, căpetenie peste evreii rămaşi în Iuda după cucerirea babiloneană pentru puţin timp.
Profeţi
Printre cei mai importanţi profeţi din Iuda se numără:
Amos, s-a născut în Iuda dar a profeţit în Israel
Habacuc, din tribul lui Levi
Isaia, nepotul de frate al regelui Amasia
Ieremia
Ioel
Micah
Zaharia
25 decembrie 2008 07:51

Iudeea sau Regatul Iudei (ebraică מַלְכוּת יְהוּדָה, Standard: Malḫut Yehuda, Tiberiană: Malḵûṯ Yehûḏāh) (c.931–586 î.Hr.) a fost unul dintre cele două regate succesoare ale Regatului Unit al Israelului. Conform Bibliei, Regatul Iuda a fost înfiinţat pentru prima dată, la moartea lui Saul, când tribul lui Iuda l-a ales ca rege pe David, care a unit mai apoi Iuda cu restul Israelului. Nepotul lui David, Roboam, a respins zece dintre triburi şi astfel a rămas rege doar peste triburile lui Iuda şi Veniamin, în sud, în timp ce peste cele zece triburi din nord s-a pus rege Ieroboam, care a înfiinţat Regatul Israel. Regatul Iuda a rezistat până în 586 î.Hr., când a fost cucerit de Nabucodonosor al Babilonului.

Ultimii ani şi exilul babilonean
Urmaşul lui Iosia, Ioahaz, a fost detronat de către egipteni, care l-au pus rege pe Ioachim, care le era vasal. La scurt timp după bătălia de la Carchemiş, Ioachim a fost detronat de Nabucodonosor al Babilonului, care după ce l-a pus pe Iehonia, fiul lui Ioachim, şi l-a detronat după trei luni, l-a pus rege pe Sedechia, fratele lui Ioachim, care s-a revoltat împotriva Babilonului.
Nabucodonosor a venit şi a împresurat Ierusalimul, cucerindu-l pe 9 aprilie 586 î.Hr.. Templul lui Solomon a fost distrus, aurul şi bogăţiile regelui furate, iar demnitarii, regele şi mare parte din popor deportat în Babilon.
Poporul care a rămas în Iuda a pus căpetenie pe Gheladia, fiul lui Ahican, fiul lui Şafan. Însă demnitarii rămaşi în Iuda l-au ucis pe acesta, pe motiv că era supus babilonienilor. Poporul rămas în Iuda s-a dus atunci în Egipt, de frica babilonienilor.
Evreii deportaţi în Babilon au suferit mult pe vremea lui Nabucodonosor, un exemplu fiind viaţa proroocului Daniel. Însă regele babilonean Evil-Merodac (Amel-Marduk), în anul 561, l-a readus pe Ioachim la un statut de prinţ, dar nu a refăcut Regatul Iudei.
Evreii au fost scăpaţi din robia babilonienilor de către Cyrus al II-lea cel Mare al Persiei, care a cucerit Babilonul şi fostele teritorii dependente de Babilon.
25 decembrie 2008 07:54

După cucerirea Babilonului

După cucerirea Babilonului de către perşi, evreii s-au întors acasă. Ei au pornit reconstrucţia Templului din Ierusalim, dar au fost opriţi de către popoarele străine aşezate în Israel de către Babilon şi Asiria. Reconstrucţia Templului şi a Ierusalimului a reînceput după moartea lui Artaxerxe, regele Persiei, sub conducerea lui Zorobabel. Date despre poporul evreu după căderea Babilonului se găsesc în cărţile Isaia - Maleahi din Biblie.
În anul 332 î.Hr., Alexandru cel Mare cucereşte Iudeea împreună cu întreg Imperiul Persan. După moartea sa, Iudeea devine un câmp de luptă între Egiptul Ptolemeilor şi Siria Seleucizilor, fiind în final cucerită de sirieni.
Macabeii

În jurul anului 162 î.Hr., Macabeii, o familie din Iudeea, creează în urma unei revolte împotriva Seleucizilor un stat iudei independent, Regatul Hasmonean. Dar din 63 î.Hr., romanii, conduşi atunci de Pompei, se implică tot mai mult în politica hasmoneană, sfârşind prin a distruge statul Hasmonean şi a pune la conucerea iudeilor pe Irodieni, care erau vasali Romei.
Provincia romană Iudeea
Octavian Augustus a cucerit Iudeea în anul 6 d.Hr., transformând-o în Provincia Iudeea. Irodienii au rămas la conducere ca un paravan pentru romani până în 66, când a izbucnit revolta iudeilor.
Revolta iudeilor a ţinut patru ani, sfârşind prin cucerirea cetăţii Masada de către romani şi pustiirea Ierusalimului, dimpreună cu distrugerea Templului lui Solomon. Iudeea a fost transformată într-o provincie condusă de guvernatori romani, iar din 135 d.Hr. s-a numit Palestina, pentru a încerca să elimine cultura evreiască şi mai nou creştină.

EPOCA PATRIARHILOR
1. EPOCA PATRIARHILOR
-este descrisa de Cartea I-a a V.T. , Geneza (Facerea), incepand cu cap.12. Conform traditiei, Avraam a parasit cetatea Ur din Chaldeea( sudul Mesopotamiei) , stabilindu-se initial la Harran, in nord-vest, iar mai apoi mandu-si caravanele pana in Canaan(Palestina) si chiar in Egipt. Urmasii sai , Isac, Iacob si fiul acestuia Iosif, vor trai in tara Canaanului. Iosif este cel care pleaca in Egipt, si ajungand la mari demnitati, ii cheama aici pe ai sai. In textul biblic gasim ecoul unor miscari desfasurate la marginea desertului, cu patrunderi periodice in Canaan si Mesopotamia. Sa luam de exemplu episodul petirii Rebecai de catre slujitorul lui Isaac (Geneza 24, 1-67). Acesta a fost ruga de catre stapanul sau Avraam sa plece peste desert pentru a umpara fiului sau Isaac o sotie din neamul alor sai, care locuia in Mesopotamia:
"(10). Robul a luat 10 camile din camilele stapanului sau si a plecat avand cu el
toate lucrurile de pret ale stapanului sau. S-a sculat si a plecat in Mesopotamia, in cetatealui Nahor. (11).A lasat camilele sa se odihneasca in genunchi in afara cetatii, langa o fantana. Era seara, pe vremea cand femeile ies sa scoata apa. (12). Si a zis: "DoamneDumnezeul stapanului meu Avraam! Te rog da-mi izbanda astazi si indura-Te destapanul meu Avraam. (13) Iata, stau langa izvorul acesta de apa si fetele oamenilor dincetate vin sa scoata apa. (14). Fa ca fata careia ii voi zice :" Pleaca-ti vadra, te rog, ca sa beau" si care va raspunde "Bea si am sa dau de baut si camilelor tale" sa fie aceea pe care ai randuit-o Tu pt. robul tau Isaac. Si prin aceasta voi cunoaste ca Te-ai induratde stapanul meu". (15) Nu sfarsise el inca de vorbit si a iesit cu vadra pe umar Rebecca,fata lui Betuel, fiul Milcai, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam"...Lucrurile s-au petrecut asa cum se rugase servitorul, astfel intelese ca a intalnit-o pe femeia sortita fiului stapanului sau.
" (22) Cand s-au saturat camilele de baut omul a luat o veriga de aur, de greutatea uneijumatati de siclu si doua bratari grele de 10 sicli de aur... (28) Fata a alergat si a istorisit mamei sale aceasta intamplare. (29) Rebeca avea un frate, numit Laban. SiLaban a alergat afara la omul acela la izvor (30). Vazuse veriga si bratarile in mainilesurorii sale si auzise pe soru-sa Rebecca zicand: "Asa mi-a vorbit omul acela". A venitdar la omul acela, care statea langa camile la izvor (31) si a zis: "Vino binecuvantatulDomnului! Pentru ce stai afara? Am pregatit casa si am pregatit un loc si pentru camile"...
Dupa ce este ospatat robul lui Avraam povesteste pricina vizitei sale si felul cum s-a aratat vointa Domnului. Betuel si Laban se invoiesc prin urmare sa i-o dea pe Rebecca:"(52) Cand a auzit robul lui Avraam spusele lor, s-a aruncat cu fata la pamant inainteaDomnului. (53) si robul a scos scule de aur si imbracaminte pe care le-a dat Rebeccai. Adat de asemenea daruri bogate fratelui sau si mamei sale."
Apoi caravana cu mireasa lui Isaac se intoarce peste desert:
"(63) Intr-o seara, cand Isaac iesise sa cugete in taina pe camp, a ridicat ochii si s-auitat; si iata ca veneau niste camile. (64) Rebecca a ridicat si ea ochii, a vazut pe Isaac sis-a dat jos de pe camila. (65) Si a zis robului: "Cine este omul acesta, care vine inainteanoastra pe camp?" El i-a raspuns: "Este stapanul meu." Atunci ea si-a luat marama si s-a acoperit. (66) Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le facuse. (67) Isaac a dus pe Rebecca in cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebecca, ea a fost sotia lui si el a iubit-o".
Textul ne prezinta o societate seminomada patriarhala, in care femeile erau cumparate cu daruri de la familia lor, purtau bratari si verigi, iar fata le era acoperita cu un val. Este o lume semitica traditionala, unde intalnim numeroase obiceiuri cunoscute si din alte izvoare, mai ales mesopotamiene.
Elementul de noutate survine pe plan religios si consta inc eea ce numim "credinta abrahamaica", in care se stabileste o legatura directa intre om si divinitate. Avraam este ales de zeu, care face un pact cu el, bazat pe devotamentul lui Avraam, dar care nu-l obliga pe acesta la nimic concret. Spre exemplu episodul sacrificiului lui Isaac, pe care Avraam era gata sa-l savarseasca. Dorinta lui Avraam de a urma cererea zeului izvoraste din credinta profunda in justetea vointei divine. Acest "Dumnezeu al lui Avraam" este un zeu patriarhal, al clanului. El apare sub forma "Dumnezeul lui Avraam" (Geneza 31, 53), "Dumnezeul tatalui lui Avraam" (Gen. 26, 24), "Dumnezeul lui Avraam , Isaac si Iacob" etc. Acest "Dumnezeu al tatalui", este invocat cu nume ancestrale, precum "pahad Yishak", "teama lui Isaac" care se poate traduce insa si "tatal lui Isaac", sau "abhir Ya'aqobh", ceea ce inseamna "puternicul" sau "aparatorul lui Iacob". Dar o data cu asezarea in Canaan acest zeu patriarhal ia trasaturile lui EL, "stapanul" (Bel in Mesopotamia). Astfel in Geneza 21 , 33, Dumnezeu este numit "El Olam" = "Stapanul vesniciei", iar in prima parte a cartii Genezei Dumnezeu apare ca "El Ohim" (pluralul lui "El olah"= "Stapan si zeu"), in latina "Dominus et Deus"). Astfel "Dumnezeul tatalui" dobandeste dimensiunile cosmice ale "domnului" canaanean.

sursa : Al. Diaconescu

2. EPOCA JUDECATORILOR(1200-1010a.Chr.)
-incepe cu fuga din Egipt
-cuprinsa in cartile Exodul, Numeri, Iosua, Judecatori si prima carte a lui Samuel
-Primele episoade legate de activitatea lui Moise si a fratelui sau Aaron in Egipt, precum si fuga de acolo, au mai degraba semnificatie mitica si sunt greu de documentat sub aspect arheologic si istoric.Cert este ca grupul de evrei s-a infiltrat in Egipt pe la mijlocul mil. II, profitand si de vremurile tulburi provocate de dominatia hiksosilor.Alte triburi au ramas in Canaan. Dovada a contactului cu egiptenii sunt si o serie de nume biblice, care-si au originea din tara faraonilor. De ex. chiar Moise=Mosesh, respectiv consoanele m-s-y, inseamna in egipteana "fiu" (vezi "Ramses"= r-m-s-s, adica fiul lui Re). Pe la 1200 a.Chr., profitand de crizele politice din vremea ultimilor Ramesiszi (dinastia XX), grupurile de evrei din Egipt vor fi revenit in Sinai, si traversand desertul, s-au infiltrat in Canaan. Dupa traditie Moise nu a ajuns in taramul fagaduit, murind la est de Iordan, in fata Ierihonului. Lui Iosua ii revine sarcina cuceririi Palestinei (noul nume al zonei litorale, unde se asezasera filistinii, "popoarele marii", respinsi de Ramses III). De patrunderea uneori violenta a evreilor sunt legate de catre arheologi o serie de straturi de incendiu si distrugere din cetatile cananeene, cum ar fi Gibeon si Hazor.


sursa: AL. DIACONESCU ..

Admin a scris:EPOCA PATRIARHILOR

PATRIARHI SI PROFETI-David si Goliat
PATRIARHI SI PROFETI
ELLEN G. WHITE
Capitolul 63
David si Goliat

Când si-a dat seama cã fusese lepãdat de Dumnezeu si a simtit puterea cuvintelor condamnatoare pe care i le adresase profetul, împãratul Saul s-a umplut de o furioasã revoltã si de deznãdejde. Capul mândru al împãratului nu s-a plecat ca urmare a unei adevãrate pocãinte. El nu-si dãdea bine seama de adevãratul caracter al pãcatului si nu si-a venit în fire pentru a începe o viatã mai bunã, ci a continuat sã cugete la ceea ce el numea o nedreptate a lui Dumnezeu care-i rãpea tronul si-i jefuia pe urmasii sãi de mostenire. Mintea lui nu mai vedea altceva decât nenorocirea care se abãtuse asupra casei lui. El se gândea cã vitejia pe care o dovedise în înfrângerea dusmanilor putea sã acopere pãcatul neascultãrii. N-a primit cu blândete mustrarea lui Dumnezeu, ci duhul lui trufas l-a împins la deznãdejde pânã acolo, încât a ajuns pe pragul nebuniei. Sfetnicii l-au îndemnat sã-si ia în slujbã un cântãret iscusit, nãdãjduind cã sunetele alinãtoare ale unui instrument plãcut îi vor linisti duhul chinuit. Providenta divinã a condus lucrurile, asa ca David sã fie adus la împãrat ca un cântãret iscusit la harpã. Acordurile sale alese, inspirate de Cer, au avut influenta doritã. Melancolia care-l urmãrea pe Saul si care se lãsase ca un nor întunecos asupra sufletului lui a fost îndepãrtatã.

Când serviciile lui la curtea lui Saul nu mai erau dorite, David se înapoia la turmele lui, printre coline, si îsi pãstra mai departe simplitatea inimii si a purtãrii. De câte ori era nevoie, era chemat pentru a sluji înaintea împãratului si pentru a linisti duhul tulburat al monarhului, pânã ce duhul cel rãu se îndepãrta. Dar, cu toate cã Saul arãta mare plãcere pentru David si cântecele lui, tânãrul pãstor se înapoia cu un simtãmânt de usurare si de bucurie de la casa împãratului, pentru a se duce pe câmpiile si colinele vietii lui de pãstor.

David crestea în bunãvointã înaintea Domnului si a oamenilor. I se dãduserã învãtãturi cu privire la cãile lui Dumnezeu si acum îsi pusese pe inimã sã împlineascã voia lui Dumnezeu pe deplin. Avea noi subiecte la care sã mediteze. Fusese la curtea împãratului si vãzuse rãspunderile demnitãtii imperiale, descoperise câteva dintre ispitele care cuprinseserã inima lui Saul si pãtrunsese în câteva dintre tainele caracterului si purtãrii primului împãrat al lui Israel. El a vãzut cã mãrirea demnitãtii imperiale era întunecatã de un nor de griji si a recunoscut cã familia lui Saul, în viata sa particularã, era departe de a fi fericitã. Toate acestea fãceau ca, în mintea celui care fusese uns ca viitor împãrat peste Israel, sã se ridice gânduri tulburi. Dar, când se pierdea în meditatie adâncã si era chinuit de închipuiri tulburãtoare, punea mâna pe harpã si fãcea ca melodiile ei plãcute sã-i înalte gândurile la Autorul a tot ce este bun, iar norii întunecosi care pãreau sã acopere viitorul se împrãstiau.

Dumnezeu îl învãtase pe David lectii de credintã. Dupã cum fusese educat Moise pentru lucrarea sa, tot astfel l-a pregãtit Domnul si pe fiul lui Isai pentru a deveni conducãtorul poporului Sãu ales. Prin lucrarea de priveghere asupra turmei, el a ajuns sã înteleagã grija pe care Marele Pãstor o are pentru oile pãsunii Sale. Colinele singuratice si prãpãstiile sãlbatice pe unde pribegea David cu oile sale erau ascunzãtori ale animalelor de pradã. Nu rareori, din desisurile Iordanului venea leul sau ursul din ascunzãtorile lui de pe dealuri, furios de foame, gata ca sã atace turmele. Dupã obiceiurile de atunci, David nu era înarmat decât cu prastia si cu toiagul de pãstor; cu toate acestea, de timpuriu a dat dovadã de putere si curaj în apãrarea bunurilor încredintate lui. În descrierea de mai târziu a acestor întâmplãri, el zicea: "Când un leu sau un urs venea sã ia o oaie din turmã, alergam dupã el, îl loveam si-i smulgeam oaia din gurã. Dacã se ridica împotriva mea, îl apucam de falcã, îl loveam si-l omoram" (1 Sam.17,34.35). Experienta în lucrurile acestea a pus la încercare inima lui David si a dezvoltat în el curaj, putere si credintã.

Chiar înainte de a fi chemat la curtea lui Saul, David se distinsese prin fapte de bravurã. Slujbasul care îi atrãsese atentia împãratului asupra lui a spus despre el cã este "un om tare si voinic, vorbeste bine, este frumos la chip", apoi a adãugat: "Domnul este cu el" (1 Sam.16,18).

Când israelitii au declarat rãzboi filistenilor, trei dintre fiii lui Isai s-au alãturat ostirii lui Saul; dar David rãmãsese acasã. Totusi, dupã un timp, el s-a dus sã viziteze tabãra lui Saul. Trimis de tatãl sãu, el trebuia sã le ducã fratilor sãi mai mari o solie si un dar si sã afle dacã sunt încã sãnãtosi si în sigurantã. Dar, fãrã ca Isai sã stie lucrul acesta, tânãrul pãstor avea o însãrcinare mai mare. Ostile lui Israel erau în primejdie si David fusese condus de un înger pentru a-si salva poporul.

Apropiindu-se de ostire, David auzi zgomotul unei mari miscãri, ca la începutul unei încãierãri. "Ostirea pornise sã se aseze în rânduri de bãtaie si scotea strigãte de rãzboi". Israel si filistenii se însiraserã ostire cãtre ostire. David fugi spre locul unde era oastea si îi salutã pe fratii sãi. În timp ce vorbea cu ei, apãru Goliat, apãrãtorul filistenilor, îi batjocori pe israeliti si-i provocã sã scoatã din rândurile lor un om care sã se lupte cu el. Îsi repetã provocarea si, când vãzu cã întregul Israel e cuprins de teamã si întelese cã provocarea filisteanului le fusese aruncatã zi dupã zi, fãrã sã se ridice vreun luptãtor pentru a-l aduce la tãcere pe lãudãros, David se aprinse de mânie. Ardea de zel sã apere onoarea viului Dumnezeu si a poporului Sãu.

Ostirea lui Dumnezeu era descurajatã. Tot avântul îi pierise. Fiecare zicea: "Ati vãzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca sã arunce ocarã asupra lui Israel." Plin de rusine si supãrare, David strigã: "Cine este filisteanul acesta, acest netãiat împrejur, ca sã ocãrascã ostirea Dumnezeului celui viu?"
Eliab, fratele cel mare al lui David, cunostea bine sentimentele care-l însufleteau pe tânãrul bãrbat când a auzit aceste vorbe. Desi pãstor, David dovedise o dârzenie, un curaj si o putere cum rar se vedeau; iar vizita tainicã a lui Samuel în casa tatãlui lor si tãcuta sa disparitie trezise în inima fratilor lui bãnuieli cu privire la adevãratul scop al vizitei. Gelozia lor a fost stârnitã când au vãzut cã David este onorat mai mult decât ei si nu l-au mai privit cu respectul si iubirea pe care le merita datoritã integritãtii si iubirii sale frãtesti. Nu vedeau în el decât un mic pãstor, iar Eliab vedea în întrebarea pusã de el numai o mustrare pentru propria lui lasitate, pentru cã el nu fãcea nici o încercare pentru a-l aduce la tãcere pe uriasul filistenilor. Mânios, fratele mai vârstnic zise: "Pentru ce te-ai pogorât tu, si cui ai lãsat acele putine oi în pustie? Îti cunosc eu mândria si rãutatea inimii. Te-ai pogorât sã vezi lupta". Plin de respect, dar hotãrât, David rãspunse: "Ce-am fãcut oare? Nu pot sã vorbesc astfel?"
Cuvintele lui David au fost raportate împãratului care a cerut ca tânãrul sã fie adus înaintea lui. Saul ascultã uimit cuvintele pãstorului care spuse: "Nimeni sã nu-si piardã nãdejdea din cauza filisteanului acestuia! Robul tãu va merge sã se batã cu el". Saul se strãduia sã-l opreascã pe David de la hotãrârea lui, dar tânãrul nu s-a lãsat clintit. El rãspunse în cuvinte nepretentioase, simple, povestind ce i se întâmplase în timp ce pãzea oile tatãlui sãu. El zise: "Domnul care m-a izbãvit din gheara leului, si din laba ursului, mã va izbãvi si din mâna acestui filistean". Si Saul i-a zis lui David: "Du-te si Domnul sã fie cu tine!"
Timp de patruzeci de zile, oastea lui Israel tremurase în fata provocãrilor îngâmfate ale acestui filistean urias. Inima li se înmuia când vedeau fiinta aceea uriasã care avea o înãltime de sase coti si o palmã. Pe cap avea un coif de aramã si purta niste zale de solzi care cântãreau cinci mii de sicli si avea niste turetci de aramã peste fluierele picioarelor si o pavãzã de aramã între umeri. Îmbrãcãmintea lui era din plãci de aramã care cãdeau unele peste altele ca solzii de peste si se îmbinau asa de strâns, încât nu era cu putintã sã pãtrundã prin platosã vreo sãgeatã sau vreun vârf de lance. "Coada sulitei lui era ca un sul de tesut si fierul sulitei cântãrea sase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui".

Dimineata si seara, Goliat se apropia de tabãra israelitilor strigând: "Pentru ce iesiti si vã asezati în siruri de bãtaie? Nu sunt eu filistean si nu sunteti voi slujitorii lui Saul? Alegeti un om care sã se pogoare împotriva mea! Dacã va putea sã se batã cu mine si sã mã omoare, noi vom fi robii vostri; dar dacã-l voi birui, si-l voi omorî eu, voi ne veti fi robi nouã si ne veti sluji." Filisteanul a mai zis: "Arunc astãzi o ocarã asupra ostirii lui Israel! Dati-mi un om, ca sã mã lupt cu el".

Cu toate cã îi dãduse lui David aprobarea sã primeascã provocarea lui Goliat, împãratul avea totusi putinã sperantã cã David va izbuti în initiativa aceasta plinã de îndrãznealã. S-a dat ordin ca tânãrul sã fie îmbrãcat cu armura personalã a împãratului. Coiful greu de aramã a fost pus pe capul lui, iar corpul i-a fost îmbrãcat cu platosa de metal; la mijloc i-a fost legatã sabia împãratului. Echipat astfel, porni la drum, dar curând veni înapoi. Primul gând în inima privitorilor îngrijorati a fost cã David se hotãrâse sã nu-si punã viata în primejdie, înfruntând un adversar atât de inegal. Dar lucrul acesta era departe de mintea viteazului tânãr. Dupã ce se înapoie la Saul, ceru învoirea sã scoatã armura cea grea, zicând: "Nu pot sã merg cu armãtura aceasta cãci nu sunt obisnuit cu ea". Scoase armura împãrãteascã si, în schimb, luã în mânã numai toiagul lui de pãstor, traista si prastia lui simplã. Dupã ce alese cinci pietre netede din pârâu, le asezã în traistã si, cu prastia în mânã, se apropie de filistean. Uriasul se înfãtisã plin de dârzenie, asteptându-se sã-l întâmpine pe cel mai tare dintre luptãtorii lui Israel. Purtãtorul de arme mergea înaintea sa si înfãtisarea lui era astfel, încât pãrea cã nimic nu-i va putea sta împotrivã. Apropiindu-se de David, vãzu doar un tinerel care mai curând putea fi numit un copil. Fata lui David era rumenã de sãnãtate, iar trupul lui bine legat, neapãrat de platosã, se prezenta bine; dar între silueta lui tinereascã si trupul voluminos al uriasului era un contrast izbitor.

Goliat s-a umplut de uimire si s-a mâniat. "Ce!" a strigat el, "sunt câine, de vii la mine cu toiege?" Apoi l-a împroscat pe David cu cele mai grozave înjurãturi de toti dumnezeii pe care-i cunostea. Batjocoritor, strigã apoi: "Vino la mine, si-ti voi da carnea ta la pãsãrile cerului si fiarele câmpului".

David nu se înspãimântã de uriasul apãrãtor al filistenilor. Trecând înainte, i-a spus adversarului sãu: "Tu vii împotriva mea cu sabie, cu sulitã si cu pavãzã; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului ostirilor, în Numele Dumnezeului ostirii lui Israel pe care ai ocãrât-o. Astãzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî, si-ti voi tãia capul; astãzi voi da stârvurile taberei filistenilor pãsãrilor cerului si fiarelor pãmântului. Si tot pãmântul va sti cã Israel are un Dumnezeu. Si toatã multimea aceasta va sti cã Domnul nu mântuieste nici prin sabie si nici prin sulitã. Cãci biruinta este a Domnului. Si el vã dã în mâinile noastre".

Glasul sãu era lipsit de teamã, iar pe fata lui bãlaie strãlucea biruinta si bucuria. Cuvântarea aceasta rostitã cu glas limpede, melodios, strãbãtu lãmurit prin aer pânã la miile de oameni care ascultau gata sã porneascã la luptã. Mânia lui Goliat ajunsese la culme.

În furia lui, trânti pe spate viziera coifului care-i apãra fruntea si se nãpusti asupra potrivnicului sãu pentru a se rãzbuna pe el. Fiul lui Isai se pregãti sã-si întâmpine vrãjmasul. "Îndatã ce filisteanul a pornit sã meargã înaintea lui, David a alergat pe câmpul de bãtaie înaintea filisteanului. Si-a vârât mâna în traistã, a luat o piatrã si a aruncat-o cu prastia; a lovit pe filistean în frunte si piatra a intrat în fruntea filisteanului care a cãzut cu fata la pãmânt."
Mare uimire s-a produs în rândurile ambelor ostiri. Toti crezuserã cã David va fi omorât; dar când piatra, suierând prin aer, ajunse la tintã, l-au vãzut pe uriasul luptãtor cum tremurã si îsi întinde bratele ca si cum ar fi fost lovit deodatã de orbire. Uriasul se cutremurã, se clãtinã si apoi cãzu la pãmânt ca un stejar tãiat. David nu mai asteptã nici o clipã. Alergã spre trupul cãzut al filisteanului si apucã cu mâinile sabia grea a lui Goliat. Cu o clipã mai înainte, uriasul se lãudase cã, folosind sabia aceea, va despãrti capul acestui tânãr de trup si cã va da carnea sa pãsãrilor cerului. Iat-o acum cum se înaltã prin aer si apoi capul tãiat al lãudãrosului se rostogoli în nisip. Un strigãt de biruintã se înãltã din tabãra lui Israel.

Filistenii au fost apucati de groazã, iar dezordinea care a urmat a dus la retragerea lor grãbitã. Ecoul strigãtului de biruintã al evreilor rãsunã pe dealuri ca si cum s-ar fi prãbusit asupra vrãjmasilor pusi pe fugã. "Si au pornit în urmãrirea filistenilor pânã în vale si pânã la portile Ecronului. Filistenii, rãniti de moarte, au cãzut pe drumul care ducea la Saaraim pânã la Gat si pânã la Ecron. Si copiii lui Israel s-au întors de la urmãrirea filistenilor, si le-au jefuit tabãra. David a luat capul filisteanului si l-a dus la Ierusalim si a pus armele filisteanului în cortul sãu".

www.azsromania.org/pp/63.htm - 26k

PATRIARHI SI PROFETI-Saul si David
PATRIARHI SI PROFETI
ELLEN G. WHITE
Capitolul 64
David ca fugar

Dupã înfrângerea lui Goliat, Saul l-a retinut la sine pe David si nu l-a mai lãsat sã se înapoieze la tatãl sãu. "Si de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David si Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el". Ionatan si David au fãcut un legãmânt, de a se uni ca frati, iar fiul împãratului "a scos mantaua pe care o purta ca sã i-o dea lui David; si i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul si cingãtoarea lui". Lui David i s-au încredintat rãspunderi importante si, cu toate acestea, el si-a pãstrat modestia si a câstigat simpatia atât a poporului, cât si a familiei împãrãtesti.
"David se ducea si izbutea oriunde-l trimitea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de rãzboi". David era prevãzãtor si credincios si era lucru vãdit cã binecuvântarea lui Dumnezeu îl însotea. Saul îsi dãdea seama din când în când cât de incapabil este sã-l conducã pe Israel si a recunoscut cã împãrãtia ar fi mai întãritã dacã ar avea lângã sine pe cineva care primeste îndrumãri de la Dumnezeu. Si, întrucât David era binecuvântat si apãrat de Domnul, se putea ca prezenta sa sã fie ca un scut pentru Saul, dacã mergea cu el la rãzboi.

Providenta divinã rânduise ca David sã fie unit cu Saul. Pozitia pe care David o avea la curte îi oferea ocazii ca sã cunoascã problemele conducerii în vederea pregãtirii pentru viitoarea lui mãrire. Aceasta îi dãdea posibilitatea de a câstiga încrederea poporului. Dezamãgirile si greutãtile ce s-au abãtut asupra lui datoritã vrãjmãsiei lui Saul i-au dovedit cât este de dependent de Dumnezeu si câtã nevoie avea de a-si pune toatã încrederea în El. Chiar si prietenia dintre Ionatan si David venea tot din providenta lui Dumnezeu, pentru a apãra viata viitorului domnitor al lui Israel. În toate acestea, Dumnezeu Si-a realizat intentiile pline de har atât fatã de David, cât si fatã de poporul Israel.

Cu toate acestea, Saul nu a rãmas mult timp prietenos cu David. Când se întorcea împreunã cu David de la lupta cu filistenii, s-a întâmplat cã "femeile au iesit din toate cetãtile lui Israel înaintea împãratului Saul, cântând si jucând". O grupã cânta: "Saul a bãtut miile lui", iar o altã parte a corului, conducând cântarea mai departe, rãspundea: "Iar David zecile lui de mii". Demonul geloziei s-a furisat în inima împãratului. El s-a mâniat pentru cã, în cântecul femeilor israelite, David a fost pus mai presus de el. În loc sã-si înãbuse acest sentiment de invidie, el si-a dovedit slãbiciunea de caracter, strigând: "Lui David îi dau zece mii, si mie îmi dau mii! Nu-i mai lipseste decât împãrãtia".

Un mare defect al caracterului lui Saul era dorinta lui de a fi lãudat. Trãsãtura aceasta avusese o influentã stãpânitoare asupra gândirii si actiunii lui; totul era caracterizat de aceastã dorintã dupã laudã si înãltare de sine. Mãsura cu care mãsura ce este drept si ce este nedrept era mãsura nedemnã a entuziasmului aprobator al gloatelor. Nimeni nu se aflã în sigurantã dacã trãieste pentru a fi plãcut oamenilor si nu cautã mai întâi sã fie plãcut lui Dumnezeu. Era ambitia lui Saul de a fi cel mai pretuit dintre toti oamenii si, când se cânta imnul acesta, în inima împãratului s-a aprins convingerea sigurã cã David câstigase inima poporului si cã va domni în locul lui.

Saul si-a deschis inima fãcând loc duhului invidiei prin care sufletul lui a fost otrãvit. Împotriva învãtãturilor pe care le primise de la profetul Samuel, si care arãtau cã Dumnezeu Îsi poate îndeplini voia fãrã ca cineva sã-L poatã împiedica, împãratul dovedi lãmurit cã nu avea o cunoastere adevãratã a planurilor sau puterii lui Dumnezeu. Cârmuitorul lui Israel si-a pus vointa sa împotriva vointei Celui Infinit. În timp ce a condus împãrãtia lui Israel, Saul nu a învãtat sã se conducã pe sine însusi. A îngãduit ca judecata sã-i fie stãpânitã de înclinatii, pânã când a fost cuprins de furia patimii. A ajuns sã aibã accese de furie în care era gata sã omoare pe oricine îndrãznea sã se opunã vointei sale. Din aceste accese cãdea într-o stare de descurajare si dispret de sine însusi, iar mustrãrile de constiintã îi chinuiau sufletul.

Îi plãcea sã-l asculte pe David cum cânta la harpã si duhul cel rãu pãrea cã este alungat pentru un timp. Dar, într-o zi, pe când tânãrul cânta înaintea lui si instrumentul sãu revãrsa melodii dulci pentru a însoti glasul care cânta laude lui Dumnezeu, Saul aruncã deodatã sulita asupra cântãretului, cu intentia de a-i pune capãt vietii. Prin interventia lui Dumnezeu, David a fost salvat si a fugit nevãtãmat de mânia împãratului furios.

Pe mãsurã ce ura lui fatã de David crestea, Saul cãuta tot mai mult un prilej sã-l omoare; dar nici unul dintre aceste planuri ale sale împotriva unsului Domnului n-au izbutit. Saul s-a lãsat pradã duhului rãu care-l stãpânea, în timp ce David se încredea în Acela care este puternic în sfat si în stare sã elibereze. "Începutul întelepciunii este frica de Domnul" (Prov.9,10) si rugãciunea lui David era totdeauna îndreptatã la Dumnezeu ca sã poatã umbla desãvârsit înaintea Lui. Pentru ca sã poatã scãpa de prezenta rivalului sãu, împãratul "l-a îndepãrtat de la el, si l-a pus mai mare peste o mie de oameni " dar tot Israelul si Iuda iubeau pe David". Poporul a vãzut curând cã David era o persoanã competentã, iar problemele care îi erau încredintate erau rezolvate cu dibãcie si întelepciune. Sfaturile tânãrului bãrbat erau întelepte si pline de tact si s-au dovedit a fi sigure de urmat, în timp ce judecata lui Saul era câteodatã lipsitã de sigurantã, iar hotãrârile lui erau neîntelepte.

Dar, cu toate cã urmãrea fãrã încetare o ocazie pentru a-l nimici pe David, Saul se temea totusi de el, întrucât se vedea clar cã Domnul este cu el. Caracterul fãrã vinã al lui David trezea mânia împãratului; i se pãrea cã însãsi viata si prezenta lui David erau o mustrare permanentã, deoarece o comparatie a propriului sãu caracter cu al acestuia era în defavoarea sa. Invidia îl fãcea pe Saul sã se simtã nefericit si sã-i expunã primejdiei pe umilii supusi ai tronului sãu. Cât rãu de nedescris a adus în lumea noastrã aceastã trãsãturã rea de caracter! În inima lui Saul stãpânea aceeasi dusmãnie care l-a revoltat pe Cain împotriva fratelui sãu, deoarece faptele lui Abel erau drepte si Dumnezeu îl onora, în timp ce propriile sale fapte erau nedrepte si Domnul nu-l putea binecuvânta. Invidia este o fiicã a mândriei si, dacã este adãpostitã în inimã, conduce la urã si sfârseste prin rãzbunare si ucidere. Satana îsi dovedea propriul sãu caracter când stârnea furia lui Saul împotriva aceluia care niciodatã nu-i fãcuse vreun rãu.

Împãratul îl supraveghea de aproape pe David, nãdãjduind sã gãseascã un prilej de neatentie sau de pripire care sã serveascã drept scuzã pentru a-l face sã cadã în dizgratie. El nu se putea simti multumit pânã nu-i lua viata tânãrului bãrbat si, cu toate acestea, dorea sã aparã înaintea natiunii ca fiind îndreptãtit pentru fapta sa cea rea. I-a întins o cursã lui David, îndemnându-l sã continue rãzboiul împotriva filistenilor cu si mai mare intensitate, pentru aceasta, ca rãsplatã a vitejiei sale, fãgãduindu-i mâna fiicei celei mai mari a familiei imperiale. Rãspunsul modest al lui David la aceastã ofertã a fost: "Cine sunt eu si ce este viata mea, ce este familia tatãlui meu în Israel, ca sã fiu ginerele împãratului?" Domnitorul îsi dovedi nesinceritatea prin aceea cã a dat-o pe printesã în cãsãtorie altuia.

Întrucât Mical, fiica cea mai tânãrã a lui Saul, era atasatã de David, el a folosit aceasta pentru a atenta din nou la viata rivalului sãu. Tânãrului i-a fost oferitã mâna lui Mical cu conditia de a aduce dovada înfrângerii si omorârii unui anumit numãr de vrãjmasi ai natiunii. "Saul avea de gând sã facã pe David sã cadã în mâna filistenilor", dar Domnul l-a ocrotit pe servul Sãu. David se înapoie biruitor de la aceastã luptã, pentru a deveni ginerele împãratului. "Mical, fiica lui Saul, iubea pe David", iar monarhul, furios, a vãzut cum comploturile sale au avut ca rezultat înãltarea aceluia pe care el cãuta sã-l nimiceascã. Tot mai lãmurit era pentru el cã acesta era omul despre care Domnul spusese cã e mai bun decât el si care trebuia sã domneascã în locul lui pe tronul lui Israel. Lãsând la o parte orice prefãcãtorie, le porunci, lui Ionatan si slujitorilor curtii sale, sã-l ucidã pe omul pe care-l ura.

Ionatan i-a descoperit lui David intentia împãratului, poruncindu-i sã se ascundã, în timp ce el dorea sã-i cearã tatãlui sãu crutarea vietii eliberatorului lui Israel. El i-a prezentat împãratului tot ce fãcuse David pentru a apãra onoarea si chiar viata natiunii si ce vinã teribilã va fi asupra ucigasului aceluia de care Dumnezeu Se folosise pentru a împrãstia pe vrãjmasii lor. "Saul a ascultat glasul lui Ionatan si a jurat zicând: 'Viu este Domnul, cã David nu va muri!'" David a fost adus înaintea lui Saul si a slujit înaintea împãratului, cum fãcuse mai înainte.

Din nou a început rãzboiul dintre israeliti si filisteni, iar David conducea oastea împotriva vrãjmasului. Evreii au câstigat o mare biruintã, iar poporul împãrãtiei lãuda întelepciunea si vitejia lui David. Aceasta a dus la o nouã trezire a vechii uri a lui Saul fatã de el. În timp ce tânãrul cânta înaintea lui si umplea palatul cu armonii dulci, Saul a fost biruit de patimã si a aruncat sulita spre David, cu gândul sã-l pironeascã de perete; dar îngerul Domnului a abãtut arma ucigãtoare. David a scãpat si a fugit acasã. Saul a trimis spioni ca sã-l prindã si sã-l omoare dimineata, îndatã ce va iesi afarã din casã.

Mical i-a fãcut cunoscut lui David planul tatãlui ei. Ea i-a cerut sã fugã pentru a-si scãpa viata si l-a coborât pe fereastrã, ca sã poatã scãpa. David a fugit la Samuel, la Rama, si, fãrã sã se teamã de supãrarea împãratului, profetul l-a primit pe fugar. Casa lui Samuel era un loc pasnic în comparatie cu palatul împãrãtesc. Aici, în mijlocul colinelor, venerabilul serv al lui Dumnezeu îsi continua lucrarea. O grupã de profeti era cu el; ei studiau în amãnuntime voia lui Dumnezeu si ascultau cu respect cuvintele de învãtãturã ce porneau de pe buzele lui Samuel. Pretioase erau lectiile pe care le învãta David de la învãtãtorul lui Israel! David nu credea cã se va ordona trupelor lui Saul sã pãtrundã în acest loc sfânt, dar nici un loc nu pãrea sfânt pentru duhul întunecat al împãratului ajuns la disperare. Relatia lui David cu Samuel a stârnit invidia împãratului, care se temea cã acela care era considerat de întregul Israel ca un profet al lui Dumnezeu va sprijini, cu influenta sa, ridicarea rivalului sãu. Când împãratul a aflat unde se gãseste David, a trimis slujitori sã-l aducã la Ghibea, unde vroia sã-si aducã la îndeplinire planul de a-l ucide. Oamenii au plecat la drum cu gândul de a-i lua viata lui David; dar Cineva mai mare decât Saul i-a luat în stãpânire. Ei au întâlnit îngeri nevãzuti, ca Balaam pe vremuri, când plecase sã-l blesteme pe Israel. Ei au început sã profetizeze despre cele ce urmau sã se întâmple în viitor si au lãudat mãrirea si slava Domnului. În acest fel Dumnezeu a abãtut mânia oamenilor si a descoperit puterea Sa de a stãvili rãul, iar pe servul Sãu l-a înconjurat cu o gardã de îngeri.

Vestea a ajuns la Saul, în timp ce el era nerãbdãtor sã punã mâna pe David; dar, în loc sã simtã mustrarea lui Dumnezeu, s-a înfuriat si mai tare si a trimis alti oameni. Si acestia au fost luati în stãpânire de Duhul lui Dumnezeu, profetizând împreunã cu cei dintâi. Pentru a treia oarã a trimis împãratul soli, dar, când acestia au ajuns la ceata profetilor, puterea divinã a coborât asupra lor si au profetizat si ei. Saul s-a hotãrât sã meargã el însusi acolo, cãci nu mai izbutea sã-si stãpâneascã sãlbatica dusmãnie. Era hotãrât sã nu mai astepte o altã ocazie pentru a-l omorî pe David; intentiona ca, îndatã ce va ajunge în apropierea lui, sã-l omoare cu propria lui mânã, oricare ar fi fost urmãrile.

Dar îngerul l-a întâmpinat pe cale, cãlãuzindu-l. Duhul lui Dumnezeu l-a luat sub stãpânirea Sa si, pe când îsi continua drumul, rostea rugãciuni cãtre Dumnezeu, unite cu profetizãri si cântãri sfinte. El a profetizat despre venirea lui Mesia ca Mântuitor al omenirii. Sosind la locuinta profetului, în Rama, si-a scos de pe el haina, care-i trãda functia, si a rãmas sub influenta Duhului lui Dumnezeu toatã ziua si toatã noaptea, în fata lui Samuel si a ucenicilor lui. Oamenii s-au adunat pentru a vedea scena uimitoare si cele petrecute cu împãratul au fost povestite în toate locurile. Asa s-a întâmplat cã, aproape de sfârsitul domniei lui, în Israel a apãrut încã o datã proverbul cã si Saul este între profeti.

Din nou, planul urmãritorului a esuat. El l-a asigurat pe David cã se împãcase cu el; dar acesta avea putinã încredere în pocãinta împãratului. El a folosit aceastã ocazie ca sã scape, pentru ca sã nu se schimbe ca mai înainte starea de spirit a împãratului. Inima îi era rãnitã si dorea tare mult sã se întâlneascã încã o datã cu prietenul sãu Ionatan. Constient de nevinovãtia sa, l-a cãutat pe fiul împãratului si a fãcut cel mai miscãtor apel: "Ce am fãcut eu?" întrebã el. "Care este nelegiuirea mea, care este pãcatul meu înaintea tatãlui tãu, de vrea sã-mi ia viata?" Ionatan credea cã tatãl sãu renuntase la planurile sale si cã nu mai intentiona sã-l omoare pe David. Si Ionatan îi spuse: "Fereascã Dumnezeu! Nu vei muri. Tatãl meu nu face nici un lucru, fie mare, fie mic, fãrã sã-mi dea de stire; pentru ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic". Dupã minunata manifestare a puterii lui Dumnezeu, Ionatan nu putea crede cã tatãl sãu i-ar mai putea face vreun rãu lui David, deoarece aceasta ar fi însemnat o revoltã fãtisã împotriva lui Dumnezeu. Dar David nu era convins. În cuvinte pãtrunzãtoare si pline de seriozitate, el i-a spus lui Ionatan: "Viu este Domnul si viu este sufletul tãu, cã nu este decât un pas între mine si moarte".

La timp de lunã nouã, se tinea în Israel câte o sãrbãtoare. Sãrbãtoarea aceasta a avut loc din nou, a doua zi dupã convorbirea dintre David si Ionatan. Se astepta ca în ziua aceea amândoi tinerii sã fie prezenti la masa împãratului; dar David se temea sã participe si se întelesese cu fratii sãi sã-i viziteze la Betleem. La întoarcere, trebuia sã stea ascuns într-o câmpie, nu departe de sala ospãtului, iar Ionatan dorea sã vadã ce efect va avea aceasta asupra lui Saul. Dacã întreba ce este cu fiul lui Isai, Ionatan trebuia sã spunã cã David plecase acasã pentru a lua parte la jertfa adusã de familia tatãlui sãu. Dacã împãratul nu s-ar fi arãtat dusmãnos, ci ar fi zis: "Bine!", David ar fi urmat sã se întoarcã fãrã întârziere la curte. Dar dacã se mânia din cauza absentei lui, aceasta ar fi fost un argument hotãrâtor pentru ca David sã fugã mai departe.

În prima zi a sãrbãtorii, împãratul n-a pus nici o întrebare cu privire la absenta lui David; dar cum locul lui a fost gol si a doua zi, a întrebat: "Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masã nici ieri, nici azi?" Ionatan i-a rãspuns lui Saul: "David mi-a cerut voie sã se ducã la Betleem. El a zis: 'Dã-mi drumul, te rog, cãci avem în cetate o jertfã în familie si frate-meu mi-a spus lucrul acesta; deci dacã am cãpãtat trecere înaintea ta, dã-mi voie sã mã duc în grabã sã-mi vãd fratii'. Pentru aceasta n-a venit la masa împãratului." Cum auzi Saul cuvintele acestea, furia lui n-a mai putut fi stãpânitã. A început sã strige cã, atâta timp cât David trãieste, Ionatan nu va putea ajunge la tron si a cerut sã se trimitã îndatã dupã David ca sã-l poatã ucide. Din nou Ionatan a mijlocit pentru prietenul sãu, zicând: "Pentru ce sã fie omorât? Ce a fãcut?" Întrebarea aceasta l-a fãcut pe Saul si mai satanic în furia lui, iar sulita care fusese pregãtitã pentru David a fost îndreptatã acum asupra propriului sãu fiu.

Fiul împãratului era amãrât si descurajat si, plecând din fata împãratului, n-a mai participat la ospãt. Sufletul lui era coplesit de durere când, la timpul hotãrât, se duse la locul unde David astepta sã vadã ce intentii are împãratul fatã de el. Ei s-au îmbrãtisat si au plâns cu amar. Întunecata patimã a împãratului îsi arunca umbrele asupra vietii tinerilor bãrbati si ei nu gãseau cuvânt pentru marea lor durere. Când s-au despãrtit pentru a merge pe cãi deosebite, David a auzit aceste ultime cuvinte ale lui Ionatan: "Du-te în pace, acum când am jurat amândoi, în Numele Domnului, zicând: 'Domnul sã fie pe vecie între mine si tine, între sãmânta mea si sãmânta ta'". Fiul împãratului s-a înapoiat la Ghibea, iar David s-a grãbit sã ajungã la Nob, o cetate aflatã doar la câteva mile si care apartinea si ea de semintia lui Beniamin. Cortul întâlnirii fusese mutat de la Silo în locul acesta si acolo slujea Ahimelec, marele preot. David nu stia unde sã se ducã pentru a afla adãpost, decât la servul lui Dumnezeu. Marele preot l-a privit cu uimire când a venit grãbit si aparent singur, cu o fatã care trãda grijã si necaz. Îl întrebã ce-l aduce acolo. Tânãrul bãrbat era sub continua teamã cã va fi descoperit si, fiind la strâmtorare, cãuta sã se prefacã. David i-a povestit preotului cã fusese trimis de împãrat cu o însãrcinare tainicã ce trebuia sã fie îndeplinitã foarte grabnic. Aici el a dovedit lipsã de credintã în Dumnezeu, iar pãcatul sãu a adus moartea marelui preot. Dacã David ar fi raportat lucrurile asa cum erau, Ahimelec ar fi stiut ce avea de fãcut ca sã-si apere viata. Dumnezeu cere ca poporul sãu sã fie iubitor de adevãr chiar si în primejdiile cele mai mari. David l-a rugat pe preot sã-i dea cinci pâini. Omul lui Dumnezeu nu avea la îndemânã decât pâine sfintitã, dar David a reusit sã-i linisteascã îngrijorãrile si sã obtinã pâinea pentru a-si potoli foamea.

Iatã însã o nouã primejdie. Doeg, mai mare peste pãstorii lui Saul, care primise credinta evreilor, îsi aducea si el la îndeplinire voturile la locul de închinare. Vãzându-l pe omul acesta, David s-a grãbit sã-si gãseascã un alt loc de adãpost si sã-si procure vreo armã cu care sã se poatã apãra la nevoie. L-a rugat pe Ahimelec sã-i dea o sabie, dar acolo nu era decât sabia lui Goliat, care fusese pãstratã ca amintire la cortul întâlnirii. David a rãspuns: "Nu este alta ca ea, dã-mi-o!" Curajul i s-a însufletit din nou când a apucat sabia de care se folosise odinioarã pentru a-l ucide pe apãrãtorul filistenilor.

David a fugit la Achis, împãratul din Gat, cãci, se gândea el, va fi în mai mare sigurantã în mijlocul dusmanilor poporului sãu decât în tinutul lui Saul. Dar i s-a spus lui Achis cã David era omul care, cu ani de zile mai înainte, îl omorâse pe apãrãtorul filistenilor, si acum chiar acela care cãuta adãpost la dusmanii lui Israel se afla într-o mare primejdie. Dar, fãcând pe nebunul, David i-a înselat pe vrãjmasii sãi si, în felul acesta, a scãpat.

Cea dintâi gresealã a lui David a fost necredinta fatã de Dumnezeu, la Nob, iar a doua lui eroare a fost prefãcãtoria înaintea lui Achis. David a dat pe fatã trãsãturi nobile de caracter si capacitatea lui intelectualã câstigase de partea lui favoarea poporului; dar, când a fost pus la probã, credinta lui s-a clãtinat si s-au dovedit slãbiciuni omenesti. În oricine vedea un spion si un trãdãtor. Aflat într-o mare strâmtorare, David a privit cu ochiul neclintit al credintei la Dumnezeu si l-a biruit pe uriasul filistenilor. A crezut în Dumnezeu si a înaintat în Numele Sãu. Dar, fiind persecutat si urmãrit, descumpãnirea si necazul L-au ascuns dinaintea ochilor lui pe Tatãl ceresc.

Totusi, aceastã întâmplare a slujit ca sã-l învete pe David întelepciunea, deoarece l-a determinat sã-si recunoascã slãbiciunea si nevoia unei dependente continue de Dumnezeu. O, cât de plãcutã este blânda mângâiere a Duhului lui Dumnezeu, când vine la cei apãsati si deznãdãjduiti, când îl încurajeazã pe cel cu inima zdrobitã, îl întãreste pe cel slab si dã curaj si sprijin servilor lui Dumnezeu pusi la încercare! O, ce Dumnezeu avem noi, care se poartã iubitor cu cei cãzuti în gresealã, iar în vremuri potrivnice, când suntem coplesiti de multe si grele necazuri, El Îsi aratã rãbdarea si bunãtatea! Orice gresealã sãvârsitã de copiii lui Dumnezeu trebuie pusã pe seama lipsei lor de credintã. Când umbre înconjoarã sufletul, când avem nevoie de luminã si cãlãuzire divinã, trebuie sã privim în sus; acolo e luminã dincolo de întuneric. David n-ar fi trebuit sã-si piardã nici o clipã încrederea în Dumnezeu. Avea toate motivele sã-si punã încrederea în El. Era unsul Domnului si, în toate timpurile de primejdie, fusese ocrotit de îngerii lui Dumnezeu; fusese înzestrat cu curaj pentru a sãvârsi lucruri minunate si, dacã si-ar fi mutat gândurile de la situatiile grele în care fusese adus, la puterea si maiestatea lui Dumnezeu, ar fi avut pace chiar si sub umbrele mortii; cu încredere ar fi putut sã repete fãgãduinta: "Pot sã se munte muntii, pot sã se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legãmântul Meu de pace nu se va clãtina" (Isaia 54,10).

David a cãutat scãpare din cursele pe care i le întindea Saul, în muntii lui Iuda. A reusit sã ajungã cu bine în pestera Adulam, un loc care putea sã fie apãrat cu forte putine împotriva unei mari ostiri. "Fratii lui si toatã casa tatãlui sãu au aflat si s-au pogorât la el". Familia lui David nu mai putea sã se simtã în sigurantã, întrucât stia cã, din cauza înrudirii cu David, Saul putea sã arunce oricând asupra lor bãnuielile sale nesocotite. Aflaserã si ei ceva ce urma sã fie cunoscut de întregul Israel, si anume cã Dumnezeu l-a ales pe David ca viitor domnitor al poporului Sãu; si ei considerau cã sunt în mai mare sigurantã alãturi de el, cu toate cã era un fugar ascuns într-o pesterã singuraticã, decât în orice altã parte unde erau expusi furiei nebune a unui împãrat gelos.

În pestera Adulam, familia se unise în iubire si armonie. Fiul lui Isai putea sã compunã si sã reverse melodii din harpa sa: "Iatã ce plãcut si dulce este sã locuiascã fratii împreunã" (Ps.133,1). El gustase amãrãciunea neîncrederii propriilor frati, iar armonia care se asezase în locul vrajbei aducea bucurie în inima exilatului. Aici a alcãtuit David psalmul 57.

N-a durat mult pânã când si altii, care cãutau sã scape de oprimarea împãratului, s-au adãugat cetei lui David. Multi îsi pierduserã încrederea în domnitorul lui Israel, cãci ei puteau vedea cã nu mai este condus de Duhul lui Dumnezeu. "Toti cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemultumiti, s-au strâns la el, si el a ajuns cãpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni". Aici David avea o micã împãrãtie a sa, în care domneau ordinea si disciplina. Dar, chiar si în ascunzisul acesta greu de ajuns din munti, nu se simtea în sigurantã, deoarece fãrã încetare primea dovezi cã împãratul nu renuntase la planul de a-l ucide.

A gãsit un adãpost pentru pãrintii sãi la împãratul Moabului si, întrucât el fusese avertizat de un profet al Domnului de primejdia care-l astepta, a fugit din ascunzãtoarea sa, în pãdurea Heret. Experienta prin care trecea David nu era zadarnicã si nici nefolositoare. Dumnezeu i-a dat învãtãturi care trebuia sã-l facã în stare sã devinã un conducãtor militar întelept si un împãrat drept si milos. Împreunã cu ceata lui de exilati, a fost pregãtit sã îndeplineascã lucrarea pentru sãvârsirea cãreia Saul devenise cu totul incapabil din cauza patimei sale criminale si a oarbei sale nechibzuinte. Oamenii nu se pot abate de la sfaturile Domnului si, cu toate acestea, sã mai pãstreze acea pace si întelepciune care sã le îngãduie sã actioneze drept si cumpãnit. Nici o nebunie nu este atât de primejdioasã, atât de fãrã sperantã, ca aceea de a urma întelepciunea omeneascã, independent de întelepciunea dumnezeiascã.

Saul se pregãtise sã punã mâna pe David în pestera Adulam, dar, când a descoperit cã David pãrãsise ascunzãtoarea, s-a înfuriat nespus de mult. Fuga lui David era o tainã pentru Saul. El nu putea sã-si explice aceasta decât presupunând cã în tabãra sa erau trãdãtori care îl înstiintaserã pe David de apropierea si planurile sale.

El a sustinut înaintea sfetnicilor cã s-ar fi alcãtuit o conspiratie împotriva lui si, oferindu-le daruri bogate si pozitii de onoare, i-a mituit ca sã-i trãdeze pe aceia din popor care ar fi prieteni ai lui David. Doeg, edomitul, a devenit un pârâtor. Îndemnat de ambitie si lãcomie si plin de mânie împotriva preotului care-l mustrase pentru pãcatele sale, a povestit despre vizita lui David la Ahimelec, înfãtisând lucrurile într-o asa luminã, încât furia lui Saul împotriva omului lui Dumnezeu a fost aprinsã. Cuvintele acestei limbi rãutãcioase, care arunca foc, au trezit cele mai rele sentimente în inima lui Saul. Înnebunit de furie, el a declarat cã întreaga familie a preotului trebuia sã moarã. Nu numai Ahimelec, ci si membrii casei sale pãrintesti, "optzeci si cinci de oameni care purtau efodul de in", au fost omorâti din ordinul împãratului de mâna criminalã a lui Doeg.

"Saul a mai trecut prin ascutisul sãbiei cetatea preoteascã Nob; bãrbati si femei, copii si prunci, boi, mãgari si oi; toti au cãzut sub ascutisul sãbiei". Saul a putut face lucrul acesta sub stãpânirea lui Satana. Când Dumnezeu spuse cã nelegiuirea amalecitilor ajunsese la culme si-i poruncise sã-i nimiceascã cu desãvârsire, a fost prea milos pentru a executa sentinta divinã si a crutat ce fusese rânduit nimicirii; acum însã era în stare, fãrã o poruncã de la Dumnezeu, sub cãlãuzirea lui Satana, sã loveascã cu moartea pe preotii Domnului si sã-i nimiceascã pe locuitorii cetãtii Nob. Asa este stricãciunea inimii omenesti care respinge conducerea lui Dumnezeu.
Fapta aceasta a umplut întregul Israel de groazã. Împãratul pe care ei îi aleseserã sãvârsise o mare nelegiuire si se purtase dupã obiceiul împãratilor celorlalte natiuni care nu se temeau de Dumnezeu. Chivotul legii era cu ei; dar preotii pe care-i consultau fuseserã omorâti cu sabia. Oare ce va mai urma?

MITURI-Gigantii Gog si Magog – spaima Evreilor
Gigantii Gog si Magog – spaima Evreilor
Monday, 28 April 2008
Gigantii, o generatie titanica nascuta din Terra sau Gaia (Gaea) si Uran (Uranus), erau o rasa de oameni superbi, violenti si impii, deoarece nu aveau credinta in Zei, fiind ei-insisi de esenta divina.
Gigantii formau prin excelenta un popor muntean (Uran este sinonimul munteanului, omul de la munte).
In razboiul lor cu Zeus, ei au ridicat munti peste munti pentru a ajunge in Olimp, la palatul zeilor; imensul Atlas s-a cutremurat la atacul lor si, cu toate ca Zeii, in frunte cu Zeus, s-au napustit asupra Gigantilor, aruncand cu fulgere, tot nu au fost capabili sa-i biruiasca, fiind necesara interventia lui Hercule pentru a le veni de hac.
Patria Gigantilor se afla pe teritoriul Daciei vechi, langa raul cel sfant Oceanos Potamos (Dunarea),unde, din aceeasi parinti (Gaia si Uran), s-au nascut si fratii lor mai mari, Titanii.
Adeseori, romanii foloseau drept comparative “lupta dintre Zei, Titani si Giganti” cu razboaiele purtate impotriva dacilor, romanii fiind “zeii” biruitori asupra Titanilor, Gigantilor si, in cele din urma, asupra dacilor.
Gigantii sunt pomeniti si in traditiile evreilor, figurand sub numele de Gog si Magog. Cea mai veche legenda despre Gog si Magog o aflam la Ezechiel.
In una din povestile sale, prorocul si profetul Ezechiel ameninta pe evrei ca Iehova va aduce asupra tarii lor pe regele Gog din tara Magog, cu oastea sa cea superba de cai si calareti, inarmati cu sabii, lanci, arcuri, sageti, scuturi si coifuri.
Acestia, venind de la Miazanoapte, calarind pe cai, vor da navala ca o furtuna asupra tarii lui Israel, spre a o prada si a o distruge. Ei vor cutreiera pamantul in triumf, vor duce pe evrei in captivitate, si apoi, implinindu-si misiunea lor, vor fi distrusi cu totii de mania Cerului.
Profetia lui Ezechiel se referea, fara nici un dubiu, la traditiile vechi despre marele razboi dintre Giganti, Titani si Zei, cand Gigantii si Titanii urmarisera pe Zei pana in Egipt.
Profetul Ieremia, care traise cu putin inainte de Ezechiel, vorbeste despre acelasi popor, pe care il numeste mai simplu “pradatorul gintelor (praedo gentium)”, care va veni dintr-o zona indepartata, din partile de Miazanoapte, de la capatul Pamantului; popor viteaz de calareti arcasi, vechi si puternic, vorbind o limba pe care evreii nu o inteleg.
Ei sunt un popor mare, crud si fara mila, iar vocea lor mugeste ca marea. Vin pe cai mai iuti decat vulturii, toti insirati, pregatiti de un mare razboi de cotropire.
Ei vor distruge cetatea Ierusalimului (cum a facut si viteazul Nabucodonosor), vor distruge si toate cetatile intarite ale lui Iuda, prefacand tara evreilor in pustiu, incat nu va mai ramane om in Ierusalim, iar evreii vor ajunge sclavii lor. De aici se trage si numele de Lucifer-Luceafarul pe care i l-au dat crestinii lui Nabucodonosor, cel care a dus in robire evreii dupa ce le-a distrus tara.
Cu 6 secole in urma lui Ezechiel, de Gog si Magog mai aminteste si Ioan Teologul in Apocalipsa.
Vorbind despre timpurile cele din urma ale lumii, Ioan ne spune ca atunci cand se vor implini 1000 de ani de cand a fost inchis intr-un adanc balaurul cel vechi Typhon (Diavolul, Satana, Set, Ahriman), acesta va fi dezlegat si, iesind din temnita, isi va reface puterile si va conduce la razboi pe popoarele Gog si Magog, ce sunt raspandite in cele 4 colturi ale lumii si al caror numar este cat nisipul marii.
Apocalipsa considera pe Gog si Magog ca popoarele mame din care descindeau toate gintele pelasge, raspandite in diferite parti ale lumii vechi.
Acestia se vor revarsa pe fata Pamantului, vor asedia cetatea cea iubita a Ierusalimului, insa, drept pedeapsa, vor fi nimiciti de catre focul ceresc.
In Apocalipsa, dupa cum se poate constata cu usurinta, avem de-a face cu o simpla varianta prost copiata din traditiile vechi iudaice ale profetilor si prorocilor Ezechiel si Ieremia, traditii mult anterioare crestinismului.
Sub numele de Gog si Magog, cei vechi intelegeau cu deosebire pe Geti si Massageti.

Numele de Goga, Gugu, Gugă, Gogă si Gogan sunt si azi frecvente la taraniii romani, mai cu seama la cei din regiunile muntoase.
Din oracolele sibylliene rezulta ca tarile in care locuiau popoarele Gog si Magog se aflau in partea de nord a Traciei.
Alte traditii despre Gog si Magog sunt prezentate si in legendele epice despre Alexandru cel Mare.
Tara popoarelor numite Gog si Magog e descrisa in aceste naratiuni ca salbatica, neospitaliera, fiind supusa vantului (Boreas), ploilor si gerului de Miazanoapte.
Gintele Gog si Magog, ne spun aceste legende epice, au invadat partile meridionale. Ele l-au inchis pe Alexandru in Macedonia, facandu-l prizonier, insa Alexandru a reusit sa scape, urmand a aduna o oaste mare si a pleca spre Miazanoapte unde cucereste tara popoarelor Gog si Magog.
Dupa o alta legenda veche, gintele Gog si Magog se aflau sub dominatia lui Popa Ion, un principe a carui putere se intindea si peste o parte insemnata a Asiei.
Fara indoiala ca aici avem numai o reminescenta despre regele atat de onorat in istoria poporului pelasg, care purta numele de Ianus si care, inainte de a trece in Italia, domnise peste Arimi, la nord de Oceanos Potamos; chipul sau figureaza si pe unele monede arhaice din Dacia.

Traiasca Gog si Magog ! ?
http://www.gebeleizis.org/thracian/i...id=49&Itemid=9

Admin a scris:istoria Israelului incepe cu Avraam
Dupa traditia biblica istoria Israelului incepe cu Avraam, care la indemnul Domnului , paraseste orasul mesopotamian Ur, pentru a se stabili in final de cealalta parte a desertului Negew , in "Tara Fagaduita". Intamplarile anterioare din Cartea Genezei ( Adam si Eva, Cain si Abel, Noe si Potopul, Turnul lui Babel si amestecul limbilor),tin de mitologie si ele intereseaza istoria gandirii religioase ebraice, nu pe cea politica. Conform V.T. istoria politica a evreilor se imparte in mai multe perioade: Epoca Patriarhilor (inceputa de la Avraam si continuata de urmasii sai, Isaac, Iacob si Iosif) , cea a Judecatorilor(care incepe cu exodul din Egipt, pe la 1200 a.Chr.), apoi cea a Regilor(inceputa pe la 1020 a.Chr. cu Saul, ,urmat de David si SOlomon) si care are doua subperioade, regatul unitar si monarhia dezbinata o data cu 932 a. Chr., cand se separa regatele lui Iuda si Israel(si cand se remarca primii profeti, Iosua, Isaia, Eremia). Samaria, capitala Israelului e cucerita de assirieni in 722 a.Chr. , iar Ierusalimul, capitala Iudeei, e cucerit de neobabilonieni in 586 a. Chr.. Urmeaza perioada exilului in Babilon, dominata de personalitatea profetului Ezechil, apoi reintoarcerea in patrie si reconstruirea Templului, dupa 537 a.Chr., apoi rascoala Maccabeilor impotriva dominatiei seleucide(167-144 a. Chr.) si refacerea statului(cu un caracter tot mai teocratic), pentru ca in 62 a.Chr. Pompei cel Mare sa cucereasca Ierusalimul,instaurand dominatia romana. Cucerirea din nou a Ierusalimului si distrugerea Templului de catre Titus in 70 p.Chr., a marcat transformarea completa in provincie romana, dupa care- in urma rascoalei lui Bar Kohba- in 135 p.Chr. pe locul Templului este construit un capitoliu pentru Jupiter si evreilor li se interzice sa mai locuiasca in Ierusalim, orasul devenind Aelia Capitolina si fiind populat cu greci. Astfel incepe lungul exil al evreilor.

Sursa: Al. Diaconescu

Evrei faimosi : AVRAHAM
AVRAHAM





Traditia evreieasca il considera pe Avraham primul evreu. El este intemeietorul monoteismului si al iudaismului. Evreii isi amintesc de Avraham in rugaciunile lor, referinduse la el cu "Avraham, tatal nostru" si la Dumnezeu cu "Dumnezeu al tatilor nostri, Avraham, Isaac si Iacob." Cand Avraham a fost ales de Dumnezeu, poporul evreu a luat fiinta si si-a asumat rolul de "Popor ales," pentru a fi "lumina popoarelor." (Isaiah 49)

Avraham este ales de Dumnezeu sa devina intemeietorul iudaismului ca rezultat al dorintei lui Dumnezeu de a influenta comportamentul etic al umanitatii. Inainte de Avraham, Dumnezeu s-a aratat de doua ori omenirii in incercarea de a o aduce in directia unui comportament virtuos. Mai intai le-a aparut lui Adam si Eva, care, pe cand se aflau in paradis, au infruntat singura Lui interdictie, aceea de a nu manca din "copacul cunoasterii binelui si al raului." Generatii mai tarziu, Dumnezeu ii cruta pe Noe si pe familia lui de un imens potop, in speranta de a restabili o lume dominata de etica. Cu Avraham, Dumnezeu are o alta abordare. In loc sa incerce sa schimbe intreaga umanitate dintr-o data, Dumnezeu decide sa stabileasca o familie model, sperand ca ea si urmasii ei Il vor face pe Dumnezeu si dorinta Lui cunoscute in toata lumea.

Geneza 12:1 incepe cu Dumnezeu dandu-i instructiuni lui Abraham: "Iesi din tara ta si din casa tatalui tau, si du-te in tara pe care ti-o voi arata." Dumnezeu promite sa-i transforme pe urmasii lui Avraham intr-o natiune mareata, una prin care toate natiunile de pe pamant vor fi binecuvantate. Tara in care Dumnezeu il trimite pe Avraham este Canaanul, Pamantul biblic al Israelului. In Canaan, Dumnezeu ii apare lui Avraham si ii promite ca va "da aceasta tara urmasilor tai." (12:17) Curand devine clar ca Avraham a fost ales pentru o misiune etica. In Geneza 18:19 Dumnezeu a spus: "l-am ales pe el [Avraham], ca sa-si instruiasca copiii si posteritatea sa pastreze calea Domnului facand ceea ce este drept si corect." Acest verset demonstreaza ca Avraham a fost ales anume pentru o misiune speciala, pentru a reprezenta justitia. Faptul ca Dumnezeu numeste "calea Domnului" ca fiind "a face ceea ce este drept si corect" scoate in evidenta mesajul primordial al Bibliei: ca exista un singur Domn, si ca cea mai mare cerinta a Lui catre omenire este un comportament etic.

Dar nu putem decat sa ne intrebam: De ce l-a ales Dumnezeu pe Avraham? Ce il face pe Avraham sa merite aceasta misiune care va transforma lumea? In mod ciudat, Biblia nu explica acest lucru. Exista, totusi, un faimos midrash ("interpretare" a Bibliei) rabinic care incearca sa explice alegerea lui Dumnezeu.

Dupa cum spune acest midrash, tatal lui Avraham, Terah, era proprietarul unui magazin unde vindea idoli, care erau principalele obiecte de adoratie ale oamenilor din aceasta perioada. Intr-o zi, Terah i-a lasat lui Avraham magazinul in grija. Avraham, care era inca un copil, a spart toti idolii, in afara celui mai mare, in a carui mana a pus un topor mare. Cand Terah s-a intors, a fost socat sa-si gaseasca idolii distrusi si si-a intrebat fiul ce se intamplase. Avraham i-a explicat ca idolul cel mare s-a infuriat pe cei mai mici, a luat un topor si I-a distrus pe toti. Infuriat peste masura, Terah a tipat la fiul sau, "Inceteaza sa ma minti! Stii ca acesti idoli nu pot sa mearga, sa vorbeasca sau sa se miste!" La aceasta, Avraham a raspuns: "Daca nu se pot proteja pe ei insisi, atunci de ce te rogi la ei sa te protejeze pe tine?"

Aceasta poveste incearca sa explice de ce Dumnezeu l-a ales pe Avraham. Inca de mic copil, Avraham nu s-a increzut in puterea idolilor si a ajuns sa creada intr-un singur Dumnezeu care conduce lumea. In cuvinte simple, Avraham isi punea intrebari despre lumea din jurul sau si cauta adevarul.

Avraham nu era perfect - ca toate fiintele umane, a facut si greseli. Sunt momente cand Avraham s-a purtat intr-un mod indoielnic din punct de vedere moral, si in unele cazuri chiar se indoieste de cuvantul lui Dumnezeu. In ciuda acestor lucruri, el iese in evidenta ca un model de moralitate, un om care cauta dreptatea, un credincios evlavios. De ce?

In mod interesant, dorinta lui Avraham de a se indoi de Dumnezeu ilustreaza taria lui de caracter si integritatea lui morala. Aceasta poate fi vazuta in povestea Sodomei si Gomorei. Cand Dumnezeu decide ca locuitorii acestor orase, ale caror pacate ii provocasera mania , trebuie distrusi, Avraham a protestat in numele lor. Ne-am astepta ca o persoana "pioasa" si religioasa sa fie de acord cu tot ce intentioneaza Dumnezeu sau sa pastreze tacerea - cum a facut Noe cand Dumnezeu i-a poruncit sa construiasca arca. Din contra, Avraham il confrunta pe Dumnezeu si intreaba "Nimici-vei tu pe cel drept odata cu cel pacatos? Poate ca se afla cincizeci de drepti inlauntrul cetatii; oare prapadi-vei tu si nu vei cruta locul, pentru cei cincizeci de drepti dinlauntru? (à) Departe de Tine! Judecatorul a tot pamantul oare nu va face dreptate?" (Geneza 18:23-25) Dumnezeu incuviinteaza la acest argument, ceea ce il face pe Avraham sa ceara ca Sodoma sa fie crutata de dragul a patruzeci, treizeci, douazeci si in final chiar a zece oameni inocenti.

Aceasta poveste spune multe despre caracterul lui Avraham. Inainte de toate, cele trei intrebari ale lui Avraham arata ca el a inteles deja ca dreptatea este o caracteristica esentiala a lui Dumnezeu. Prin urmare, daca Dumnezeu ar actiona intr-o maniera nedreapta, El ar fi ne-Dumnezeiesc ("Departe de Tine"). In al doilea rand, desi Avraham este intr-o controversa cu Dumnezeu, el i se adreseaza cu umilinta ("Iata am cutezat sa vorbesc cu Domnul, desi nu sunt decat pulbere si cenusa!" Geneza 18:27), si isi exprima increderea in simtul de dreptate al lui Dumnezeu. In final, e important de observat ca Avraham nu incearca pur si simplu sa-i salveze pe oamenii drepti din Sodoma, dar si pe cei vinovati. Aceasta il distinge pe Avraham de ceilalti si ilustreaza devotamentul lui pentru imbunatatirea umanitatii. Avraham stie ca Dumnezeu l-a ales pe el sa invete lumea anumite adevaruri. Astfel el isi da seama ca desi multi oameni nu actioneaza cu justete, ei ar putea fi influentati sa-si schimbe comportamentul. El este hotarat sa dea umanitatii o sansa de a se schimba in bine.

Avraham nu se considera a fi "special." Daca ar fi fost un om egoist, atunci ar fi fost multumit sa stie ca urmasii lui, copiii lui vor fi o "natiune mareata." Ar fi fost satisfacut sa-si salveze propria familie. In schimb, s-a aratat ingrijorat de umanitate in general. Spre deosebire de Noe, nu era dispus sa stea deoparte si sa asiste la distrugerea lumii. El credea ca toti oamenii - chiar si cei vinovati de pacate - merita oportunitatea de a invata ceea ce este drept si sa se izbaveasca. Astfel, Avraham a fost ales ca intemeietor al "Poporului ales". Era un om iesit din comun si un evreu minunat.

http://www.jen.ro/evrei_faimosi_files_1.html

MOISE-fuga din Egipt

Impreuna cu Dumnezeu, figura lui Moise (Moshe) este cea care domina Torah. Numele Moise starneste o varietate de imagini biblice puternice: Dumnezeu deghizat in "tufisul in flacari," deschiderea Marii Rosii, Vitelul de aur si - cel mai important - daruirea Torei. Actionand la ordinul lui Dumnezeu, el este cel care ii scoate pe evrei din sclavie, dezlantuie cele zece pedepse asupra Egiptului, ii calauzeste prin desert timp de patruzeci de ani pe sclavii eliberati, si aduce Torah (Legea) de pe Muntele Sinai. Moise traduce cuvantul lui Dumnezeu in realitatile de zi cu zi si ii transforma pe israeliti dintr-o hoarda de sclavi intr-o natiune civilizata.Daca istoria ar fi purces dupa legile logicii, Moise are fi fost sortit sa moara la scurt timp dupa ce s-a nascut. Faraonul, regele Egiptului, daduse ordin ca toti bebelusii evrei de sex masculin sa fie inecati la nastere in Nil. Totusi,Yocheved, mama lui Moise, l-a ascuns timp de trei luni. Cand copilul nu a mai putut fi tinut ascuns, ea l-a pus intr-un cosulet de nuiele si i-a dat drumul in trestiile de pe Nil. Logic, atunci un soldat egiptean ar fi trebuit sa treaca pe acolo, sa-l vada sau sa-l auda pe bebelus si sa-l omoare - dupa cum a fost probabil soarta atator altor copilasi evrei.Insa, Moise a fost gasit de nimeni alta decat de fiica Faraonului, careia i s-a facut mila de copilasul ce plangea si s-a hotarat sa-l salveze. Astfel, Moise a evitat de doua ori o soarta ingrozitoare, sa fie ucis la nastere sau sa fie crescut ca sclav. In loc de asta, el a crescut la palatul regal, ca om liber. In consecinta, Moise nu avea mentalitatea unui sclav si era capabil sa lupte cu nedreptatea ca profet al poporului evreu.De ce l-a ales Dumnezeu pe Moise sa devina cel mai important conducator al poporului evreu? Torah inregistreaza numai trei incidente din viata lui Moise inainte ca Dumnezeu sa-l numeasca profet. Pe cand era un om tanar, revoltat sa vada cum un supraveghetor egiptean batea un sclav evreu, il omoara pe supraveghetor. A doua zi, incearca sa faca pace intre doi evrei care se bateau, dar agresorul se rasteste la el si ii spune: "Vrei sa ma omori si pe mine cum l-ai omorat pe egiptean?". Moise intelege imediat ca este in pericol, caci desi statutul sau inalt il proteja de pedeapsa pentru omorarea unui supraveghetor, faptul ca a omorat un om pentru ca acesta isi indeplinea indatoririle fata de Faraon il marca pe viata ca fiind un rebel impotriva regelui. Intr-adevar, Faraonul ordona ca Moise sa fie ucis, si acesta fuge la Midian. In acest moment, Moise probabil nu vrea nimic altceva decat un scurt ragaz, dar imediat se afla in mijlocul unei alte lupte. Cele sapte fiice ale preotului midianit Jethro sunt hartuite de pastorii midianiti si Moise le sare in ajutor (Exodus 2:11-22)
Aceste incidente au, bineinteles, legatura unul cu celalalt. In toate trei, Moise arata un profund, chiar obsesiv, atasament fata de combaterea nedreptatii. De fapt, este chiar dispus sa-si sacrifice propria bunastare pentru a-i ajuta pe ceilalti - chiar si daca sunt straini. Mai mult chiar, ingrijorarea lui cuprinde intreaga umanitate. El intervine cand un neevreu asupreste un evreu, cand doi evrei se lupta intre ei si cand neevreii asupresc pe alti neevrei. Aceasta demonstreaza un real devotament fata de promovarea dreptatii si bunatatii in lume si arata ca este capabil sa transmita dorinta lui Dumnezeu israelitilor si sa primeasca Torah pe Muntele Sinai.

Legea pe care Moise le-o transmite evreilor in Torah cuprinde mult mai mult decat cele Zece porunci. Pe langa multe regulamente legate de ritualuri, evreii sunt instruiti sa-l iubeasca pe Dumnezeu, sa-si iubeasca aproapele cum se iubesc pe ei insisi si sa ii iubeasca pe straini - adica, pe neevreii care locuiesc printre ei - la fel cum se iubesc pe ei insisi. Acesta este mesajul central al iudaismului si este unul pe care Moise l-a transmis prin toate actiunile si cuvintele lui.

Povestea lui Moise este una dintre cele mai minunate povesti din Biblie, care ne impresioneaza si ne intriga in acelasi timp. Viata lui Moise este legata de cateva dintre cele mai importante evenimente din istoria evreieasca si comportarea rea lui, precum si devotamentul lui fata de Dumnezeu si fata de poporul evreu, sunt inegalabile. In Biblie, sta scris ca "de atunci nu s-a mai ivit un profet precum Moise." (Deuteronomul 34:10). Acest verdict este valabil si astazi - chiar si acum cand intram in secolul 21, Moise continua sa se remarce ca o figura mareata in istoria evreilor si poate ca cel mai mare conducator al poporului evreu.

http://www.jen.ro/evrei_faimosi_files_2.html

Admin a scris:26 DECEMBRIE 2008
Exodul-1943
Exodul-1943

"Voi n-ati fost za mis liti pe drumuri,
co piii vostri n-au fost luati
si ine cati intr-un canal,
pi soi cu ochi lipiti si orbi,
n-ati ratacit din tr-un oras in altul,
nu v-a pan dit po litia pe strazi,
voi n-ati va zut in zori de zi masacre,
n-ati fost varati in trenuri pentru boi,
n-ati cunoscut sfa sie torul ho hot
al injosirii, nici n-ati is pa sit
o crima niciodata fap tuita,
cri ma de-a fi, de-a res pira,
schimband
ata tea nume si atatea chipuri
pentru-a sca pa de numele rostit
cu ne sfarsita scar ba si de chipul
scuipat de-ntrea ga lume.
Va veni,
stiu bine, va veni o zi in care
acest poem il veti avea sub ochi.
Ce v-ar putea solicita? Ni mic.
Priviti-l si luati seama!
E un stri gat!
Atata tot. Putea-voi sa-l sfar sesc?
Dar cand sub talpa veti strivi, voi, smocul
de iarba si urzici, veti sti, atunci,
c-am fost si eu, candva, un om, un om,
un om al unei epoci dis pa rute,
de mult uitata, poate, pentru voi,
veti sti atunci ca inocent am fost,
si ca, la fel ca voi, aveam si eu
obrazul incrustat de bucurie,
de mi la si de furie, un chip
de om la fel ca voi - si-atat!"

Exodul , de Benjamin Wechsler-Fundoianu un moldovean si om de geniu ucis de nayisti la Auschitz pentru vina de a fi evreu.

Editarea operei lui Fundoianu. O polemica paguboasa
(de ziua Holocaustului)
Andrei Oisteanu Societate
Mihai Sora vs. Mircea Martin



Asistam, in ultimele luni, la o disputa me­diatizata (in Observator cultural, apoi in Timpul iesean), care are in centru edi­ta­rea operei scriitorului romano-francez, de origine evreiasca, Benjamin Fundoia­nu/ Fondane (Wechsler). Protagonistii impli­cati in dezbatere sunt doi importanti oa­meni de cultura: Mihai Sora si Mircea Mar­tin. Pe post de arbitru este Michel Caras­sou, detinatorul copyright-ului. In trama pie­sei apar, cu roluri diferite, si alti pu­bli­cisti, editori, traducatori: Carmen Musat, Mir­cea Petean (Editura Limes), Luiza Pa­lan­ciuc, Doina Jela etc.

Miza polemicii este publicarea in Ro­ma­nia a operei lui B. Fundoianu, scrisa in romana si in franceza. Opera in limba ro­ma­na ar trebui reeditata omogen si adau­ga­te textele inedite (articole, poezii, cores­pon­denta). Scrierile fondaniene in limba franceza (volume exceptionale despre Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Léon Chestov etc., cateva importante vo­lu­me de poezie, corespondenta s.c.l.) au ra­mas, in mare parte, inedite in limba ro­ma­na. Exceptie fac mai multe poezii din ciclurile Ulisse, Titanic, Exodul (traduse si publicate de Virgil Teodorescu in 1965), un volum de articole politice, Scrii­to­rul in fata revolutiei (traduse de Ion Pop si editate de Mircea Martin in 2004) s.a.



Tara lui "n-a fost sa fie"



Si totusi, un proiect editorial atat de no­bil si de generos, cum este Fundoianu - Opere complete, a incetat din cauza unor vanitati de neinteles. Cei doi protagonisti nu au ajuns la un acord privind impartirea in doua variante a domeniului editorial dis­pu­tat: 1) opera fondaniana in limba ro­ma­na (editare Mircea Martin la Editura Art) si cea in limba franceza (editare Mi­hai Sora la Editura Limes) sau 2) opera literara a lui Fondane (editare Mircea Mar­tin la Editura Art) si cea filozofica (editare Mi­hai Sora la Editura Limes). Din cate in­­te­leg, Mihai Sora sustine prima varianta si o respinge categoric pe a doua, iar Mir­cea Martin invers. Proiectul pare ireme­dia­bil blocat. Asistam impasibili la inca o opor­tunitate ratata in cultura romana. Pri­vim resemnati la inca o situatie de tip "n-a fost sa fie", tipic romaneasca.

Nu voi incerca acum sa stabilesc vino­va­tiile sau sa impart responsabilitatile. Nu pot si nici nu doresc sa o fac. Nu sunt rabi­nul din Buhusi, insa probabil ca fiecare din­tre cei doi protagonisti isi are partea sa de dreptate. Dar si partea sa de res­pon­sabilitate. Poate ca unul a gresit mai mult decat altul, dar faptul este acum lip­sit de relevanta. Pro­ba­bil ca s-au ciocnit do­­rinte de suc­ces si orgolii intelectuale, pana la un punct explicabile. Nu traim in­­tr-o lu­me de ingeri, ci de oameni, asa cum Fun­do­ianu in­susi ii definea intr-un poem scris cu putin inainte de a fi ucis: "O, fost-am crud si eu ca voi / si insetat de duio­sie, / si de putere insetat, de aur, de do­rinte sau de chi­nuri, / Da, fost-am rau si eu ca voi, si temator ca voi, si fost-am / orgolios in cea­suri calme, / beat de izbanzi, in­­fricosat / si torturat de in­suc­cese. / Da, fost-am om la fel ca voi, / si m-am hra­nit si eu cu pai­ne, / cu vise si cu dez­nadejdi…" (Exo­dul, 1943).



Fundoianu - Opera omnia



Din toata aceasta disputa sterila are de pierdut (sa nu ne temem de cuvinte mari) cultura romana. Daca renuntam la o privire macroscopica, cel care cu si­gu­ran­ta are de pierdut este Benjamin Fun­do­ia­nu insusi, adica exact cel in numele ca­ru­ia se poarta aceasta polemica.

Exista o harnica organizatie inter­na­tio­nala, intitulata "Société d’Etudes Benja­min Fondane", din care fac parte intelec­tuali proeminenti din Franta, Romania si Israel, precum Michel Carassou, Mircea Mar­tin, Monique Jutrin, Leon Volovici, Mi­chael Finkenthal, Ion Pop, Eric Freed­man, Olivier Salazar-Ferrer, Remus Zas­troiu s.a. Acesti fondanieni, "adevarati fon­danieni" (ca sa-l parafrazez pe Mateiu Ca­ra­giale), publica periodic excelentele Ca­hiers Benjamin Fondane, fiind foarte atenti la modul in care este editata opera si gestionata memoria patronului lor spi­ri­tual. Ma mira de aceea faptul ca ceilalti "fon­danieni" (exceptandu-i pe Mircea Mar­tin si Michel Carassou) asista acum, in tacere, la acest spectacol mediatic deza­grea­­bil. In masura in care conteaza, le fac eu, de pe margine, urmatoarea ruga­minte:

Stimate domnule Mihai Sora,

Stimate domnule Mircea Martin,

Gasiti, va rog, o solutie rezonabila. Dati-va mana, uniti-va fortele, armo­ni­za­ti-va competentele si incercati sa rea­lizati (fie si in coeditare, la Editu­ri­le Art si Limes) acest ambitios proiect editorial: Benjamin Fundoianu - Opera omnia.



Dimensiunea morala



Este inutil sa spun ca opera lui Ben­ja­min Fundoianu este extrem de valoroasa si ca ea ar trebui sa fie tratata ca atare. Fap­tul ca majoritatea volumelor sale pu­bli­cate in anii ‘20-‘30 in franceza a ramas inedita in limba romana spune multe. Dar este vorba de mai mult decat atat. La di­men­siunea culturala a operei fondaniene se aduga dimensiunea umana si cea mo­ra­la, ignorate uneori. Memoria unui om cu destinul lui Fundoianu merita sa fie tra­ta­ta cu mai mult respect. Cred ca i se da­to­reaza asta acestui scriitor martir. Pentru cei care au uitat sau n-au stiut niciodata este, cred, utila rememorarea ultimelor luni din viata scriitorului. Este o poveste crunta, ca o lama de bisturiu.

Ignorand pericolul, Fundoianu a venit pen­tru cateva zile la Paris, din sudul Fran­tei (unde se refugiase), ca sa-si ia de aca­­sa unele carti. "Daca Hitler ar sti ca exist - ii spunea ironic sotiei sale - ar pu­ne sa fiu arestat." La 7 martie 1944, la Paris fiind, el si sora sa au fost denuntati ca evrei de un vecin, arestati de politia fran­ce­za si deportati in lagarul de tranzit de la Drancy. In urma presiunilor asupra auto­ri­ta­tilor, exercitate de cativa intelectuali (prin­tre care Emil Cioran si Stéphane Lu­pas­co), lui Fundoianu i s-a permis sa pa­ra­seasca lagarul. El a refuzat, insa, pen­tru ca nu a vrut sa o lase singura pe sora sa, Lina, care avea inca cetatenia roma­­na. Amandoi au fost deportati la Auschwitz-Bir­­kenau, ucisi prin gazare si incinerati in cuptoare pe 2 octombrie 1944 (cu doar trei luni inainte de eliberarea lagarului, in ia­nuarie 1945). Rememorarea acestei tra­ge­dii anume acum, de ziua Holocaustului in Romania (9 octombrie), are o semni­fi­ca­tie speciala.



"Sa sfarsesti in cuptoarele de la Auschwitz"



In 1973 Geo Bogza i-a dedicat un poem textualist, ramas putin cunoscut, in­ti­tulat simplu Fundoianu:

"Sa te nasti in Moldova, in blanda, in dulcea Moldo­­va… si sa sfarsesti in cuptoarele de la Auschwitz.

Sa te nasti in Moldova, in mi­reas­ma atator podgorii si livezi, in mur­mu­rul Bistritei si al Ozanei… si sa sfar­sesti in flacarile si fumul de la Auschwitz.

Sa te nasti in Moldova, in blanda, in dulcea Moldova: «Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la lo­cul nasterii mele…» si sa sfarsesti in cup­toarele de la Auschwitz.

Sa te nasti in Moldova, in blanda, in dulcea Moldova: «Sara pe deal bu­ciu­mul suna cu jale…» si sa sfarsesti in fla­carile si fumul de la Auschwitz.

Sa te nasti in Moldova, cu darul de a fi poet: «In targ miroase a ploaie, a toamna si a fan…» si sa sfarsesti in cuptoarele de la Auschwitz."



"Toti poetii sunt evrei"



"Vse poeti jidi" ("Toti poetii sunt evrei"), suna un vers scris de Marina Tve­tae­va in 1924. Aceasta echivalare sim­bo­li­ca, plina de semnificatii, a fost preluata apoi de Paul Celan, ca motto la un poem compus de el in 1961. Din perspectiva acestei metafore, Hitler avea cel putin doua mo­ti­ve sa-l "anihileze" (acesta este termenul folosit in documentele oficiale naziste, Vernichtung) pe Ben­ja­min Wechsler-Fun­do­ianu: pentru ca era evreu si pentru ca era poet. In poemul, cu uimitoare pre­mo­nitii, Exodul, Fundoianu incerca in 1943 sa-si defi­neas­­ca iden­ti­ta­tea etnica si umana. "

ar trebui sa se mobilizeze si sa gaseasca impreuna cu palestinienii un modus vivendi cu palestinienii.Ceea ce se intampla in Fasia Gaza eo drama umana dublata de drama umana a israelienilor aflati sub spectrul atacurilor teroriste .Hamas este o organizatie terorista care nu respecta vietile celor pe care pretind ca ii apara.Civilii sunt prinsi la mijloc intre doua tabere care nu dau nici un semn ca vor cauta sa recurga la tratative,statele arabe din jur refuza sa primeasca refugiati.Nebunia razboiului ar trebui sa inceteze imediat.

nu am timp si dispozitie sufleteasca sa va citesc acum dar promit sa o fac.LA MULTI ANI

Floare de colt a scris:ar trebui sa se mobilizeze si sa gaseasca impreuna cu palestinienii un modus vivendi cu palestinienii.Ceea ce se intampla in Fasia Gaza eo drama umana dublata de drama umana a israelienilor aflati sub spectrul atacurilor teroriste .Hamas este o organizatie terorista care nu respecta vietile celor pe care pretind ca ii apara.Civilii sunt prinsi la mijloc intre doua tabere care nu dau nici un semn ca vor cauta sa recurga la tratative,statele arabe din jur refuza sa primeasca refugiati.Nebunia razboiului ar trebui sa inceteze imediat.

schimba te rog, avatarul.Nu te necaji , de ajutat nu putem ajuta cu nimic, nu e vina noastra.

Admin a scris:26 DECEMBRIE 2008
Exodul-1943
Exodul-1943

"Voi n-ati fost za mis liti pe drumuri,
co piii vostri n-au fost luati
si ine cati intr-un canal,
pi soi cu ochi lipiti si orbi,
n-ati ratacit din tr-un oras in altul,
nu v-a pan dit po litia pe strazi,
voi n-ati va zut in zori de zi masacre,
n-ati fost varati in trenuri pentru boi,
n-ati cunoscut sfa sie torul ho hot
al injosirii, nici n-ati is pa sit
o crima niciodata fap tuita,
cri ma de-a fi, de-a res pira,
schimband
ata tea nume si atatea chipuri
pentru-a sca pa de numele rostit
cu ne sfarsita scar ba si de chipul
scuipat de-ntrea ga lume.
Va veni,
stiu bine, va veni o zi in care
acest poem il veti avea sub ochi.
Ce v-ar putea solicita? Ni mic.
Priviti-l si luati seama!
E un stri gat!
Atata tot. Putea-voi sa-l sfar sesc?
Dar cand sub talpa veti strivi, voi, smocul
de iarba si urzici, veti sti, atunci,
c-am fost si eu, candva, un om, un om,
un om al unei epoci dis pa rute,
de mult uitata, poate, pentru voi,
veti sti atunci ca inocent am fost,
si ca, la fel ca voi, aveam si eu
obrazul incrustat de bucurie,
de mi la si de furie, un chip
de om la fel ca voi - si-atat!"

Exodul , de Benjamin Wechsler-Fundoianu un moldovean si om de geniu ucis de nayisti la Auschitz pentru vina de a fi evreu.

De atitea ori omul incearca si reuseste sa demonstreze ca poate fi mai fiara decit fiarele.Omule de prea multe ori ultraperformant in a ucide unicitate si frumosul.Pacat, mare pacat.

Foarte mult material oftopic!!!!!!!
Nu s-a terminat inca protoistoria evreilor?Se posteaza si oftopic,pt a ajuta argumentarea topica,dar nu asa ca aici!

M a scris:Foarte mult material oftopic!!!!!!!
Nu s-a terminat inca protoistoria evreilor?Se posteaza si oftopic,pt a ajuta argumentarea topica,dar nu asa ca aici!

una dintre reguli e sa nu introducem reguli restrictive.Nu participam la un concurs de forumuri.Singura restrictie e sa nu se foloseasca limbaj inadecvat .Nu e cazul in acest moment, cu trei exceptii , ceilalti forumisti de aici si de pe Politica ne cunnoastem din viata reala.

Admin a scris:

M a scris:Foarte mult material oftopic!!!!!!!
Nu s-a terminat inca protoistoria evreilor?Se posteaza si oftopic,pt a ajuta argumentarea topica,dar nu asa ca aici!

una dintre reguli e sa nu introducem reguli restrictive.Nu participam la un concurs de forumuri.Singura restrictie e sa nu se foloseasca limbaj inadecvat .Nu e cazul in acest moment, cu trei exceptii , ceilalti forumisti de aici si de pe Politica ne cunnoastem din viata reala.

PS introducerea unui preambul din versurile de un tragism extraordinar ale lui Benjamin Wechsler-Fundoianu mi se pare inspirata.Timp de milenii evreii au avut doua dominante: suferinta si credinta.Pacat ca azi uita cat au suferit si provoaca altora suferinte .

Era bine de deschis alt topic doar!